You are here:

Singurul mare regret al lui Cordea la FCSB: "Aş da orice să mă întorc în timp". Fotbalistul a plecat spre Arabia Saudită

Singurul mare regret al lui Cordea la FCSB: "Aş da orice să mă întorc în timp". Fotbalistul a plecat spre Arabia Saudită

FCSB

Comentarii

Andrei Cordea a plecat spre Arabia Saudită pentru a se alătura noii sale echipe. Mijlocaşul a fost cumpărat de Al Tai, cu 1,3 milioane de euro.

Săptămâna trecută, la doar câteva ore distanţă de la înfrângerea suferită în Danemarca, 0-2, pe terenul lui Nordsjaelland, Gigi Becali a dezvăluit că a acceptat o ofertă venită din Arabia Saudită pentru Andrei Cordea.

Ulterior, fotbalistul s-a înţeles şi el cu oficialii clubului şi a semnat cu Al Tai.

"Le ţin pumnii colegilor, mă rog pentru ei şi le-am transmis să-mi păstreze o medalie.

Calificarea în grupele Conference League de anul trecut e cea mai mare bucurie a mea la FCSB.

Dacă ar fi să schimb ceva, ar fi meciul cu Farul de sezonul trecut (n.r. - finala campionatului pierdută de FCSB, 2-3). Aş da orice să mă pot întoarce în timp şi să schimbăm acel joc.

Am să respect toată viaţa clubul şi patronul. Îmi doream acest transfer, sper să mă integrez repede, să mă simt bine şi să fiu fericit. Despărţirea a fost destul de grea, m-am simţit ca acasă la FCSB" , a declarat Andrei Cordea.

  • 2,3 milioane de euro valorează Andrei Cordea, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com

"Cordea pleacă, e ca şi plecat, 1.315.000 de euro e suma. 1,2 milioane vor rămâne la noi, curaţi. Pleacă în Arabia, nu ştiu la ce echipă, habar n-am" , declara Gigi Becali, săptămâna trecută.

Afla mai multe despre: andrei cordeafcsbbecali 

viewscnt
Articole similare