You are here:

Singurul om din fotbalul românesc pe care-l mai suspectează Gigi Becali: "Îţi dai seama ce fel de om e dacă face asta? Vai de capul lui!"

Singurul om din fotbalul românesc pe care-l mai suspectează Gigi Becali: "Îţi dai seama ce fel de om e dacă face asta? Vai de capul lui!"

FCSB

Comentarii

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, consideră că echipa sa ar fi meritat să câştige cu Hermannstadt, iar desfăşurarea l-a determinat să dezvăluie care e singurul om din fotbalul românesc pe care-l suspectează de jocuri de culise.

Gigi Becali a anunţat care e singurul arbitru în privinţa căruia are dubii: "Cu nimeni nu mai avem probleme"

Campioana României este doar pe locul 15, cu cinci puncte acumulate după şase meciuri disputate. În etapa a şaptea din Superliga, FCSB a pierdut cu 2-0 în faţa lui Hermannstadt. 

Totuşi, rezultat de la Sibiu nu l-a alarmat pe Gigi Becali, care a găsit vinovatul pentru a doua înfrângere consecutivă din campionat. 

Horaţiu Feşnic, arbitrul de la VAR care a intervenit la golul marcat de Siyabonga Ngezana, a ajuns să fie suspectat de Gigi Becali. 

"Aşa a fost să fie la Sibiu. Noi am câştigat meciul ăla, ei au avut... Singurul arbitru din România care mai are nişte rădăcini şi la care să vă puneţi semne de întrebare e Feşnic. Nu mai există arbitraj care să aibă probleme, nu mai avem probleme cu ei. Singurul e Feşnic. De ce?

E legătură de oţel. Taică-su lucra acolo, el acolo. Cum adică... E fault în primă fază şi nu întorci faza la golul lor, fault la Tavi Popescu, după care inventezi tu şi chemi al VAR. Ăla spune centrul terenului şi chemi tu (n.r. - Horaţiu Feşnic) la VAR. Anulezi un gol valabil. Îţi dai seama ce fel de om e Feşnic? Vai de capul lui!", a declarat Gigi Becali la ProSport LIVE

MM Stoica acuză o viciere de rezultat la Hermannstadt - FCSB 2-0, în Superliga

Un discurs orientat spre arbitrii de la Sibiu a avut şi preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB, MIhai Stoica, cel care a analizat fazele controversate ale meciului din Superliga. 

"E viciere de rezultat, gol valabil anulat la 0-0 şi, pentru că am văzut că ne explică Balaj, dar ne explică pe jumătate. E ţinere reciprocă, dar şi Biceanu îl ţine pe Tănase şi e simulare clară. 

"E foarte interesant să vezi golul lor, că al doilea nu se mai pune, se terminase meciul. Golul lor vine după un fault al lui Balaure asupra lui Octavian Popescu", a spus, printre altele, conducătorul de la FCSB, MM Stoica

Afla mai multe despre: mm stoicagigi becalihermannstadt fcsbhoratiu fesnic hermannstadt fcsb 

viewscnt
Articole similare