Clubul Standard Liege, la care este legitimat Denis Drăguş, a anunţat că meciul de pe teren propriu cu Beerschot, care ar fi trebuit să se dispute în această seară, în campionatul Belgiei, nu va avea loc, din cauza unei greve a poliţiştilor.
Partida Standard Liege – Beerschot nu se va disputa astăzi, din cauza unei greve a poliţiştilor
“Meciul nostru de miercuri seară nu va avea loc, ca urmare a unei acţiuni de grevă a poliţiei, decisă în această după-amiază”, se arată pe site-ul clubului.
Gruparea a analizat toate alternativele posibile, chiar şi pe aceea de disputare a meciului cu porţile închise şi cu forţe de ordine suplimentare aduse de la o firmă de pază privată. Însă, imposibilitatea aducerii unui număr minim de poliţişti a făcut ca autorităţile administrative să nu autorizeze disputarea partidei, din motive de siguranţă.
“În faţa acestui caz de forţă majoră şi în ciuda dorinţei de a ne confirma victoria din weekend, Standard Liege se vede nevoit să se conformeze acestei decizii”, a precizat clubul belgian, pe site-ul său oficial.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La Libre scrie că meciul ar putea avea loc pe 30 decembrie.
Standard Liege ocupă locul 10 în clasamentul campionatului Belgiei, cu 23 de puncte, iar Beerschot este pe ultima poziţie, cu 9 puncte. Lider este Union St. Gilloise, care are 40 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: standard liege-denis drăguş-belgia