You are here:

Şocul momentului! Un acţionar de la CFR Cluj a rupt tăcerea despre vânzarea clubului spre maghiari. E prima reacţie OFICIALĂ: "El ştie"

Şocul momentului! Un acţionar de la CFR Cluj a rupt tăcerea despre vânzarea clubului spre maghiari. E prima reacţie OFICIALĂ: "El ştie"

CFR Cluj

Comentarii

Acţionarul minoritar al CFR-ului, Ştefan Gadola, a oferit primele reacţii în privinţa informaţiile care au surprins fotbalul românesc, conform cărora CFR Cluj ar urma să fie vândut, în condiţiile în care afaceristul Neluţu Varga nu mai poate susţine financiar clubul.

CFR Cluj s-a aflat într-o situaţie delicată, în ultimele luni, din punct de vedere financiar. Totul a început cu plecarea lui Alin Minteuan din funcţia de secund, după ce acesta a acuzat conducerea că nu i-a plătit bonusurile de performanţă. Apoi, situaţia a continuat cu nemulţumiri la echipă. Câţiva fotbalişti s-au revoltat că nu şi-au primit banii, printre care şi Damjan Djokovic. 

Croatul chiar s-a arătat indignat: "Nu ştiu cine a promis ce, dar în primul rând cred că jucătorii trebuie să fie plătiţi. Noi nu suntem plătiţi din luna martie şi e ceva inadmisibil. Nu vreau explicaţii, vreau să văd banii în cont. Mai ales după ce am făcut anul acesta, cred că meritam şi noi respect”, a susţinut Damjan Djokovic pentru Telekom Sport, imediat după ce CFR Cluj a cucerit titlul Ligii 1. 

Prima reacţie după ce Neluţu Varga ar fi decis să vândă CFR Cluj

Vineri, ProSport a scris că acţionarul Neluţu Varga a vorbit cu acţionarul minoritar Ştefan Gadola, iar acesta din urmă ar fi găsit câţiva investitori maghiari, care ar dori să preia clubul. De asemenea, sursa citată a mai notat că decizia lui Varga de a vinde e cauzată de bugetul lunar de salarii al echipei CFR Cluj, care se ridică la 800.000 de euro brut, cheltuieli care nu ar mai putea fi susţinute. 

La câteva ore distanţă de la apariţia informaţiilor, acţionarul minoritar de la CFR Cluj, Ştefan Gadola, a oferit prima reacţie. Acesta a infirmat discuţiile cu posibilii investitori interesaţi de CFR Cluj: 

,,Nu ştiu de unde a apărut această informaţie în presă. Pe mine nu m-a sunat niciun jurnalist să mă întrebe. Habar nu am! Nu am discutat cu nimeni despre aşa ceva. Dacă Neluţu Varga vrea să vândă CFR-ul, el ştie. Pot doar să vă spun că eu habar nu am despre ce este vorba şi nu am discutat cu niciun finanţator maghiar să vină să o cumpere pe CFR Cluj”, a spus Ştefan Gadola pentru Cluj24.

În această perioadă, CFR Cluj a făcut transferuri low-cost. În Gruia au sosit Debeljuh, Bălgrădean, Mailat, Vojtus şi Cristi Manea, în timp ce Arlauskis, Sylla, Ţucudean, Golofca, Mailat, Boli şi Butean au plecat.  

Afla mai multe despre: cfr clujvanzare cfr clujcfr cluj maghiaricfr cluj ungariacfr cluj liga 1 

viewscnt
Articole similare