David Beckham (48 de ani) face subiectul celui mai în vogă serial documentar de pe ”Netflix”, în aceste zile.
Fostul star de la Manchester United, Real Madrid, AC Milan, PSG sau Los Angeles Galaxy a decis să spună lucrurilor pe nume, la ani distanţă de cele întâmplate, rămase învăluite în mister total.
Sir Alex Ferguson l-a vândut în regim de urgenţă
În 2003, David Beckham era unul dintre cei mai importanţi jucători din lume. Ocupa prima pagină a ziarelor din întreaga lume datorită evoluţiilor sale de la Manchester United şi naţionala Angliei, dar şi pentru relaţia sa spectaculoasă cu Victoria, fosta solistă a trupei Spice Girls, care i-a devenit şi soţie.
Cu toate acestea, agitaţia din jurul vieţii sale extrasportive l-a determinat pe legendarul Sir Alex Ferguson să-l pună pe ”lista de transferuri” pe mijlocaşul dreapta, fără ca acesta să aibă drept de apel. La scurt timp după această decizie, Barcelona anunţa că s-a ajuns la un acord cu Manchester United şi jucătorul urmează să fie prezentat la club.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Am plăcerea să vă anunţ că, împreună cu clubul Manchester United, am ajuns la o înţelegere privind transferul lui David Beckham la Barcelona”, anunţa preşedintele de atunci al catalanilor, Joan Laporta, în vara lui 2003.
Anunţul l-a şocat pe David Beckham. Ştia că există probleme între el şi Sir Alex, însă nu se aştepta niciodată la un asemenea tratament. Nu voia să plece, dar tehnicianul nici nu voia să mai audă de el. I-a închis toate uşile, iar ”Becks” nu a mai avut de ales.
”Ce? Cum era posibil? Am sunat la club şi am spus: `Pot să vorbesc cu şefu`?` Mi s-a spus că nu se poate, că nu vrea să vorbească cu mine. Am insistat: `Te rog, vreau să vorbesc cu şeful. Trebuie să aflu dacă asta vrea cu adevărat`. L-aş fi implorat să nu plec. Nu am putut lua legătura cu el.
Dacă eu voiam să plec de la Manchester United? Niciodată. Era casa mea”, a povestit David Beckham, în documentarul de pe Netflix.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sir Alex Ferguson a povestit că nu avea nici cea mai mică intenţie să se întoarcă din drum, tocmai de aceea a refuzat orice interacţiune ulterioară cu David Beckham.
”Relaţia noastră era oricum în impas. N-avea rost să-i zic lui David: `Te vând` şi el să mă întrebe de ce. Decizia a fost bună. A plecat. Nu era obligat să plece. Putea să stea dacă voia, dar ştia că e momentul potrivit.
Nu rămâi îndrăgostit de jucători pe viaţă. Nu se întâmplă pentru că alegi un jucători pentru performanţele din teren, nu datorită relaţiei pe care o ai în afara terenului”, a adăugat Sir Alex Ferguson.
David Beckham nu a vrut la Barcelona
Cu toate acestea, David Beckham nu avea de gând să joace la Barcelona, pentru că visul său era Real Madrid. După un meci direct contra madrilenilor, Zinedine Zidane l-a întrebat când vine la Real, iar acest lucru i-a mers direct la suflet englezului.
A acceptat că trebuie să plece de la Manchester United, dar a decis să o facă doar la Real Madrid. Preşedintele Florentino Perez îl aştepta cu braţele deschise pentru a completa ”constelaţia de Galactici”.
”Nu vreau să plec, dar dacă tot vreţi să plec, o să plec la clubul la care vreau eu. Aici vreau să merg. Eram în bucătărie. Sună telefonul. Era Florentino Perez: `David, vrei să joci la Real Madrid?`. `Da`. `Foarte bine. Rezolvat`.
Eram cu preşedintele. Din biroul lui se vedeau patru blocuri mari. Mi-a zis: `Aceia sunt galacticii - Ronaldo, Figo, Zidane. Uite, acela eşti tu`. Am zis ok, îmi place ce aud. La primul antrenament, au intrat pe rând: Figo, Ronaldo. Zidane, Carlos. Nu am avut niciodată atâtea emoţii”, a povestit David Beckham.
Într-un final, Real Madrid le-a plătit celor de la Manchester United nu mai puţin de 37,5 milioane de euro - o sumă uriaşă pentru acele vremuri - iar fotbalistul a ajuns în capitala Spaniei.
David Beckham avea să joace pentru Real Madrid patru ani, timp în care a acumulat 159 de meciuri, 20 de goluri şi 52 de pase decisive.
- Avea să cucerească două trofee cu Real Madrid, în patru ani: Supercupa Spaniei (2003/2004) şi La Liga (2006/2007).
După titlul din 2007, David Beckham a decis să plece în MLS, la Los Angeles Galaxy, unde avea să primească cel mai mare salariu din fotbal, din acea perioadă - 250 de milioane de dolari pentru următorii 5 ani.
Afla mai multe despre: barcelona, real madrid, david beckham, florentino perez, joan laporta