You are here:

Speranţe pentru România în amicalul cu Columbia: ”Pele o dădea favorită să câştige Campionatul Mondial şi noi am bătut-o cu 3-1” | EXCLUSIV

Speranţe pentru România în amicalul cu Columbia: ”Pele o dădea favorită să câştige Campionatul Mondial şi noi am bătut-o cu 3-1” | EXCLUSIV

Echipa națională

Comentarii

Columbia este o amintire extrem de plăcută pentru fostul internaţional român Tibor Selymeş (53 de ani). Acesta a fost pe teren la succesul României în faţa sud-americanilor la Mondialul din 1994, dar a văzut pe viu şi victoria la limită din Franţa 1998.

Naţionala României o va întâlni pe selecţionata similară a Columbiei, marţi, 26 martie, de la ora 21:30, în Spania, la Madrid, pe stadionul Wanda Metropolitano.

Cele două s-au întâlnit şi la Campionatele Mondiale din 1994 şi 1998, de fiecare dată în faza grupelor, iar România a avut câştig de cauză în ambele cazuri.

La turneul din Franţa, Adi ”Cobra” Ilie i-a învins cu un gol magnific, iar la World Cup 1994 victoria românilor în faţa columbienilor a fost mai clară.

În primul meci jucat la Mondialul din Statele Unite, România a câştigat cu 3-1 disputa contra Columbiei. În faţa a peste 90.000 de spectatori, Răducioiu cu a sa ”dublă” şi golul lui Gică Hagi au făcut fericită o Românie întreagă.

Marea dorinţă a fostului internaţional din ”Generaţia de Aur”: ”Vreau ca după meciul cu Columbia asta să zică toată lumea

La fericitul moment ce a avut la data de 18 iunie 1994, a luat parte şi Tibor Selymeş. Acesta a început meciul ca rezervă, dar a intrat în minutul 68 în locul lui Ilie Dumitrescu.

La aproape 30 de ani de la respectiva partidă de pe Rose Bowl, Pasadena, România şi Columbia joacă din nou una împotriva celeilalte într-un meci amical, la Madrid, iar despre această partidă de verificare a vorbit inclusiv Selymeş.

”Din păcate, încă trăim din amintiri. Meciul cu Columbia o să fie unul extrem de greu  Cred că acolo putem să vedem adevărata valoare a echipei naţionale de azi. Columbia e o echipă puternică, cu jucători experimentaţi şi extrem de valoroşi. 

Vreau ca după meci să zică toată lumea că avem o naţională care poate să facă o figură frumoasă la EURO.  

Şi noi când am jucat, la Campionatul Mondial din America, Columbia era dată de Pele pe primul loc pentru a câştiga Campionatul Mondial şi noi în deschidere i-am bătut cu 3-1, deci se poate. Sper ca şi băieţii de azi să aibă motivarea şi atitudinea de a bate orice echipă”, a declarat Selymeş, pentru Orange Sport.

Tibor Selymeş a evoluat în tricoul naţionalei României în 46 de meciuri şi a luat parte cu aceasta la Mondialele din 1994 şi 1998, cât şi la Europeanul din 1996.

Afla mai multe despre: tibor selymesromaniacm 1994generatia de aurechipa nationalacolumbia 

viewscnt
Articole similare