RFS a obţinut un rezultat istoric, la doar o săptămână distanţă după ce a fost învinsă la scor de FCSB în prima etapă din Europa League, 1-4 pe Arena Naţională.
Icardi şi Mertens s-au făcut de râs cu echipa ce a fost spulberată de FCSB. Galatasaray a remizat cu RFS
Pe Daugavas din Riga, campioana Letoniei a primit vizita lui Galatasaray, cea mai titrată echipă din Turcia şi una dintra favoritele la câştigarea Europa League.
”Cim Bom” era mare favorită înaintea meciului, iar după primele 40 de minute situaţia celor trei puncte părea deja tranşată în favoarea echipei antrenate de Okan Buruk.
Galata a deschis repede scorul, în minutul 12, prin Mertens, iar Yunus Akgun a dublat avantajul oaspeţilor în minutul 38, reuşită în urmă căreia spectatorii se gândeau doar la diferenţa de goluri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Riga a redus din diferenţă cu cinci minute înainte de pauză prin Janis Ikaunieks, iar letonii au început să spere.
Gruzinul Lasha Odisharia a egalat în minutul 55 cu o lovitură de cap imparabilă din pasa aceluiaşi Ikaunieks, iar până la final Galatasaray nu a reuşit să mai marcheze.
RFS şi Galatasaray au terminat la egalitate, scor 2-2, iar letonii au obţinut primul punct în Europa League, deşi au întâlnit un adversar al cărui lot este de aproape 30 de ori mai valoros. (9.4 milioane de euro, faţă de 288.45 milioane).
Pe RFS o aşteaptă o altă partidă de gală în următoarea etapă din Europa League, în deplasare, contra lui Eintracht Frankfurt.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: galatasaray, fcsb, rfs