Derby-ul Standard Liege - Anderlecht, din etapa cu numărul 14 a campionatului Belgiei, a fost abandonat în minutul 66, după ce suporterii oaspeţilor au provocat haos pe Stade Maurice Dufrasne. Titular, Denis Drăguş a făcut un gest provocator.
Denis Drăguş, pe teren la haosul provocat de fani în Standard Liege - Anderlecht
"El Clasico" al Belgiei s-a terminat mai repede, după doar o oră de joc, după incidentele petrecute pe stadionul din Liege.
Meciul a fost întrerupt iniţial în minutul 55, într-un moment în care gazdele conduceau, iar fanii lui Anderlecht au început să arunce cu torţe. Centralul a trimis ambele echipe la vestiar, dar partida s-a reluat şi a fost abandonată 10 minute mai târziu.
În minutul 66, paharul s-a umplut pentru arbitrul care a condus meciul şi a luat decizia drastică ca partida să fie abandonată.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La acel moment, Standard Liege conducea cu 3-1, după reuşitele lui Raskin, Fossey şi Zinckernagel. Totuşi, Anderlecht a fost cea care a deschis scorul, în minutul al treilea.
Denis Drăguş a fost din nou titular pentru Standard Liege şi a făcut un gest provocator, după ce centralul a oprit definitiv partida.
Conform Lesoir.be, atacantul român i-a aplaudat ironic pe suporterii lui Anderlecht şi a amplificat tensiunea din peluza oaspeţilor.
Sursa citată susţine că coechipierul său, portarul Arnaud Bodart, l-a împins şi l-a oprit din a mai face gestul provocator.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Denis Drăguş s-a remarcat în minutul 19, când a verticalizat şi şi-a lăsat un coleg singur cu portarul advers.
Joi, Anderlecht o va găzdui pe FCSB în meciul din grupa de Conference League.
- 4 goluri în 14 meciuri sunt cifrele lui Denis Drăguş la Standard Liege în acest sezon.
Fără rezultatul meciului oprit, Standard Liege e pe locul şase, cu 22 de puncte, la 15 puncte de liderul Genk, în timp ce Anderlecht e într-o formă dezastruoasă, pe locul 12, cu 16 puncte.
Anderlecht away at Standard Liege tonight pic.twitter.com/BxWzpgpkr2
(@thecasualultra) October 23, 2022
- Citește și
- Patrick Mouratoglou s-a sesizat după mesajul lui Darren Cahill pentru Simona Halep: "Toţi cei care o cunosc ştiu"
- Apelul lansat de Gică Hagi la Farul: "Cine să vină? Firmele sau oamenii bogaţi. Mai mult de atât nu pot să fac"
- VIDEO | Atmosferă superbă în derby-ul U Cluj - CFR Cluj! Suporterii ardeleni "au aprins" Cluj Arena
- Lui Ilie Poenaru i s-a cerut demisia pe stadion după UTA - Universitatea Craiova 1-2: "Voi vorbi cu conducerea"
Afla mai multe despre: standard liege, anderlecht, denis dragus