Bănel Nicoliţă a oferit un interviu în care a vorbit despre originile sale.
Fostul fotbalist emblematic al FCSB-ului nu s-a ferit şi a abordat un subiect sensibil. Venit dintr-o familie de rromi, Bănel Nicoliţă s-a ridicat pe propriile puteri şi a ajuns să joace la cel mai înalt nivel, în cupele europene, la echipa naţională sau chiar în unul dintre cele mai tari campionate din lume.
Bănel Nicoliţă: "Sunt foarte mândru că sunt ţigan"
"Sunt foarte mândru că sunt rrom, sunt foarte mândru că sunt ţigan. Sunt foarte mândru de tot ce am făcut. Hai să zic rrom, că sună altfel, mai frumos.
Am arătat că putem scrie istoria, că putem fi disciplinaţi, mă bucur că am reuşit să le arăt tuturor că avem o educaţie frumoasă, că putem să vorbim de la om la om, indiferent de culoare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Eu am vrut să fiu acel ţigan care-i face pe ceilalţi mândri de el. Toată viaţa m-am luptat cu asta şi am spus că nu trebuie să creadă nimeni cuvintele rele, sunt spuse doar din răutate.
Mă bucur că sunt un exemplu pozitiv pentru rromi, pentru toţi copiii care practică fotbalul. Când m-au văzut acolo sus, au zis toţi că se poate, dar i-am atenţionat că se pot face lucruri frumoase doar prin disciplină, concentrare. Dacă eşti om serios, reuşeşti.
Noi românii, rromii avem aceste lucruri de bază, disciplina, munca, educaţia, toate aceste sunt elemente de bază la noi. Din păcate, nu prea mai există respectul" , a spus Bănel Nicoliţă.
Crescut la juniorii Daciei Unirea Brăila, Bănel Nicoliţă s-a transferat la Poli Timişoara, în 2004, unde a fost remarcat de oficialii FCSB-ului. După doar o jumătate de sezon, Gigi Becali l-a transferat, iar cariera mijlocaşului a avut un salt impresionant.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
După şase ani petrecuţi în Ghencea, Bănel Nicoliţă a plecat în campionatul Franţei, unde a jucat pentru Saint Etienne şi Nantes. Fotbalistul a revenit, în 2015, în Liga 1, unde a mai jucat la FC Viitorul, ASA Târgu Mureş şi CS Făurei, echipa din localitatea sa natală.
Bănel Nicoliţă are un gol marcat în cele 37 de meciuri jucate pentru naţionala României şi patru trofee cucerite, toate alături de FCSB, două titluri, o Cupă şi o Supercupă a României.
- Citește și
- Mircea Lucescu a luat decizia după scandalul de la Rangers. Ce se întâmplă cu Ianis Hagi la echipa naţională
- Cea mai mare frică a lui Răzvan Lucescu înainte de Shamrock - PAOK, deşi a câştigat cu 4-0 în manşa tur
- Când începe Liga Campionilor. Vom avea dueluri stelare în noul format + Programul complet
- CFR Cluj, la un pas de grupele Conference! Super Cote pentru Pafos – CFR Cluj
- Debut reuşit pentru Alexandru Creţu. A oferit o pasă decisivă pentru Al-Wehda
- Florin Andrei arbitrează meciul Oţelul Galaţi - Sepsi OSK, de vineri, din Superliga
- Lucescu a fost refuzat de Daniel Boloca. În continuare nu vrea să audă de naţionala României
- Ronaldo vrea să ajungă la 1.000 de goluri marcate în carieră: ”Toate sunt filmate, am dovezi”
Afla mai multe despre: banel nicolita, fcsb