You are here:

Suporterii belgieni opriţi la Aachen se plâng de tratamentul la care au fost supuşi: "Ne-au ţinut trei ore într-o cuşcă de fier"

Suporterii belgieni opriţi la Aachen se plâng de tratamentul la care au fost supuşi: "Ne-au ţinut trei ore într-o cuşcă de fier"

UEFA Europa League

Comentarii

Suporterii belgieni opriţi la Aachen din drumul către Frankfurt, unde urmau să asiste la meciul Eintracht - Standard Liege, din Europa League, s-au plâns de tratamentul la care au fost supuşi de poliţiştii germani, informează lesoir.be.

"Poliţia a găsit fumigene. Ştiam cu toţii că era interzis. Poliţiştii le-au cerut celor care au introdus în ţară fumigenele să se autodenunţe, promiţând că vor fi concilianţi şi că îi vor lăsa să plece pe ceilalţi suporteri. Am fost plasaţi într-o cuşcă de fier de zece pe patru metri, unde am stat trei ore. Apoi, am putut merge la autocarul care se afla într-un depozit. Nu am mai primit alte explicaţii şi în jurul orei 17:00 ni s-a cerut să părăsim teritoriul german. Am plecat într-un autobuz al poliţiei şi ne-am recuperat autocarul la frontieră", a declarat Jeremy Ancion, un suporter de 22 de ani.

Un autocar cu 37 de suporteri ai echipei Standard Liege care urmau să ajungă la Frankfurt, pentru meciul cu Eintracht, din Europa League, nu a parcurs nici o sută de kilometri, fiind oprit, joi, şi întors din drum de poliţia germană.

Suporterii begieni s-au îmbarcat la Jodoigne (50 de kilometri vest de Liege) şi au fost opriţi la Aachen (260 de kilometri nord-vest de Frankfurt), după nici 100 de kilometri parcurşi. La control, poliţiştii germani au găsit asupra fanilor peste 2,5 kilograme de materiale interzise, fumigene, torţe, petarde.

Poliţiştii au susţinut că nu pot stabili individual cui aparţin materialele explozive, astfel că le-au anulat biletele la meci tuturor fanilor belgieni din autocar, situaţie în care suporterii au fost nevoiţi să se întoarcă acasă.

Autorităţile germane au declanşat o amplă acţiune de control pe şoselele din vestul ţării, în condiţiile în care au aflat că aproximativ 400 de suporteri din grupările ultras de susţinători ai echipei Standard intenţionau să ajungă la meciul din Liga Europa.

În centrul oraşului Frankfurt au avut loc, joi, ciocniri între forţele de ordine şi suporteri belgieni, care au aruncat cu petarde şi fumigene înspre poliţişti.

Meciul Eintracht Frankfurt - Standard Liege s-a terminat cu scorul de 2-1 în favoarea gazdelor, în etapa a III-a a Grupei F a Ligii Europa. 

Afla mai multe despre: eintracht 

viewscnt
Articole similare