Cristi Chivu (44 de ani) a primit cea mai importantă oferă din cariera de antrenor. Fostul fotbalist al lui Internazionale Milano ar putea antrena un cllub de tradiţie din Serie A, care a rămas recent fără antrenor.
Parma a rămas fără antrenor, după înfrângerea cu Roma, scor 0-1, din etapa a 25-a din Serie A. Fabio Pecchia a fost demis în decursul acestei zile, iar mandatul său pe banca ”cruciaţilor” s-a încheiat după doi ani şi jumătate.
Cristi Chivu este pe lista Parmei. Andrea Pirlo, rivalul românului pentru banca ”cruciaţilor”
Echipa lui Man şi Mihăilă a ajuns la şapte meciuri consecutive fără victorie, în care a înregistrat doar două rezultate de egalitate, cu Venezia şi Torino, iar gruparea de pe Ennio Tardini riscă să retrogradeze, chiar în sezonul în care a revenit în Serie A.
Presa din Italia a anunţat că finanţatorul Parmei, miliardarul american Kyle Krause, se află în Italia pentru a demara negocierile cu următorul antrenor al ”gialloblu”. Din informaţiile obţinute de jurnalistul Nicolo Schira, Krause a discutat cu Cristi Chivu, pentru a-l convinge să semneze cu Parma.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pe lista lui Krause ar fi şi Andrea Pirlo, fostul legendar mijlocaş italian, ce are mai multă experienţă decât Chivu la nivelul echipelor de seniori. Principalul avantaj al lui Chivu ar putea fi relaţia cu jucătorii români de la Parma, Man şi Mihăilă, care s-au dovedit a fi esenţiali în jocul echipei din Emilia-Romagna.
Andrea #Pirlo and Cristian #Chivu has been offered to #Parma for the coach role
— Nicolò Schira (@NicoSchira) February 17, 2025
La începutul acestui an, Cristi Chivu a refuzat să preia echipa U23 a lui Internazionale Milano, club la care a petrecut şase ani ca antrenor la nivelurile juvenile. În vara anului trecut, Chivu a recunoscut că a fost ofertat de o echipă din Serie B, însă a refuzat propunerea.
Andrea Pirlo a antrenat-o în Serie A pe Juventus, în sezonul 2020-2021. Ulterior, Pirlo a antrenat în Turcia, la Karagumruk, iar în sezonul precedent în Serie B, la Sampdoria.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.