You are here:

Surpriză de proporţii în Superligă! Italienii anunţă că Tătăruşanu ar putea reveni în România. Cu ce echipă ar putea semna

Surpriză de proporţii în Superligă! Italienii anunţă că Tătăruşanu ar putea reveni în România. Cu ce echipă ar putea semna

Transferuri

Comentarii

Ajuns la finalul contractului cu AC Milan, lui Ciprian Tătăruşanu (37 de ani) nu îi va mai fi oferită prelungirea, iar presa din Italia susţine că acesta ar putea reveni în România. FCSB este destinaţia menţionată de jurnaliştii din Cizmă.

După trei sezoane petrecute la AC Milan, în care a fost mai întâi rezerva lui Gianluigi Donnarumma, iar apoi a lui Mike Maignan, Ciprian Tătăruşanu urmează să plece de pe San Siro.

Ajuns la 37 de ani, portarul român se află aproape de finalul carierei, iar calităţile sale nu i-au convins pe conducătorii lui Milan, nici când acesta era mai tânăr.

Italienii anunţă că Tătăruşanu ar putea reveni în România

Presa din Cizmă a scris despre următoarea destinaţie a românului, care ar avea trei opţiuni din Serie A, pe Atalanta, Torino şi Udinese, dar niciuna dintre acestea nu ar fi dispusă să îi ofere postul de titular.

Aşadar, confrom jurnaliştilor italieni, pentru Tătăruşanu ar putea fi o opţiune realistă revenirea la FCSB, mai ales dacă Gigi Becali primeşte o ofertă de nerefuzat pentru Ştefan Târnovanu.

Portarul a părăsit-o pe vicecampioană în urmă cu nouă ani şi a făcut-o liber de contract, decizie care l-a înfuriat pe patron, care spera să obţină o sumă importantă pentru el.

Surpriză de proporţii în Superligă

Printre cei care cu siguranţă sunt sortiţi să părăsească Milano se numără şi Ciprian Tătăruşanu, al cărui contract expiră la sfârşitul lunii iunie 2023.

Se pare că nu există nicio posibilitate de reînnoire şi totul sugerează că părţile se vor despărţi la finalul actualului sezon. Portarul român nu a convins niciodată pe deplin. 

Chiar dacă a prins câteva meciuri bune, chiar dacă a salvat un penalty în derby-ul cu Interdin sezonul trecut, au fost o mulţime de greşeli şi nesiguranţe. Am văzut, de asemenea, coechipieri care l-au crticiat vehement în unele situaţii.

Paolo Maldini şi Frederic Massara l-au ales deja pe noul 'adjunct' al lui Mike Maignan. De luni de zile se vorbeste despre probabila sosire a lui Marco Sportiello, al cărui contract cu Atalanta este pe cale să expire.

Există posibilitatea ca Tătăruşanu să continue să joace în Italia. El şi familia lui se simt confortabil în ţara noastră şi o ofertă bună l-ar putea împinge pe portar să rămână în Serie A.

Trei echipe sunt interesate de el în acest moment: Atalanta, unde l-ar înlocui pe Sportiello, Torino şi Udinese. Nimeni nu i-ar da postul de titular şi acesta este un factor asupra căruia va trebui să reflecteze.

Tătarusanu va trebui să decidă dacă acceptă să continue să fie rezervă sau să găsească un club care să-i încredinţeze locul între buturi. În acest al doilea caz, este posibil ca el să se trezească şi evaluând propuneri din străinătate. 

Nu poate fi exclus ca FCSB , unde a jucat între 2009 şi 2014, să încerce să-l aducă înapoi în România”, au notat jurnaliştii italieni.

Afla mai multe despre: ciprian tătăruşanu 

viewscnt
Articole similare