You are here:

SURPRIZĂ | Un bărbat de 64 de ani a fost arestat în cazul morţii lui Emiliano Sala

SURPRIZĂ | Un bărbat de 64 de ani a fost arestat în cazul morţii lui Emiliano Sala

Campionate

Comentarii

Un bărbat de 64 de ani a fost arestat de poliţia britanică pentru câteva ore şi apoi eliberat pentru "ucidere din culpă" în cadrul anchetei privind decesul, în accident de avion, a fotbalistului Emiliano Sala şi a pilotului David Ibbotson, la 21 ianuarie.

Bărbatul este originar din North Yorkshire (nordul Angliei), iar familiile lui Sala şi Ibbotson au fost informate despre arestarea acestuia. După câteva ore, bărbatul a fost eliberat şi cooperează pe deplin cu anchetatorii, conform poliţiei.

La 21 ianuarie, avionul în care se aflau Sala şi pilotul a fost dat dispărut, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.

Epava avionului în care se aflau fotbalistul argentinian Emiliano Sala şi pilotul David Ibbotson a fost găsită, la 3 februarie, pe fundul Canalului Mânecii.

La 7 februarie, autorităţile britanice au anunţat că au recuperat din epava avionului trupul neînsufleţit al fotbalistului Emiliano Sala. Trupul pilotului David Ibbotson nu a fost găsit.

 

Afla mai multe despre: emiliano sala 

viewscnt
Articole similare