Elveţia, calificată la Cupa Mondială şi datorită rezultatului de 0-0 din meciul Irlanda de Nord – Italia, din ultima etapă a grupelor preliminare europene, le-a trimis nord-irlandezilor 9,3 kilograme de ciocolată.

Arena Naţională a găzduit patru meciuri la EURO 2020, iar România a trecut testul. La finalul optimei de finală dintre Franţa şi Elveţia, oficialul FRF, Mihai Stoichiţă, a dat o veste bună. De asemenea, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a făcut o promisiune importantă.
Selecţionerul naţionalei Franţei, Didier Deschamps (52 de ani), a avut parte de un "moment jenant", după cum anunţă presa din străinătate, la Bucureşti, în hotelul în care sunt cazaţi "cocoşii galici". Antrenorul a avut nevoie de ajutorul fanilor.