Antrenorul spaniol al celor de la Aston Villa, Unai Emery (52 de ani), a luat decizia cu privire la viitorul său în cariera de tehnician.
Antrenorul spaniol al celor de la Aston Villa, Unai Emery (52 de ani), a luat decizia cu privire la viitorul său în cariera de tehnician.
Unai Emery (51 de ani) e antrenorul lui Aston Villa de câte săptămâni, dar face deja victime. L-a trecut pe lista neagră pe portarul Emiliano Martinez, iar acum un alt nume a intrat la "indezirabili" pentru antrenorul câştigător de Europa League cu FC Sevilla.
Umai Emery (49 de ani), antrenorul lui Villarreal, e favorit să preia banca lui Newcastle, lăsată liberă după ce Steve Bruce a fost îndepărtat de la "Coţofene". După preluarea clubului de către Fondul Public de Investiţii din Arabia Saudită s-au speculat multe nume pentru banca tehnică a echipei.