
Parma, echipa la care evoluează Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a retrogradat în Serie B şi se va lupta în sezonul următor pentru revenirea în primul eşalon din Italia.
Parma, echipa la care evoluează Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a retrogradat în Serie B şi se va lupta în sezonul următor pentru revenirea în primul eşalon din Italia.
Superliga Europei va avea repercusiuni şi asupra fotbaliştilor echipelor care vor participa în nou-înfiinţata competiţie, a anunţat preşedintele UEFA. Astfel, România ar putea pierde cel puţin doi fotbalişti de la loturile naţionale, dacă anunţul lui Aleksandr Ceferin se va adeveri.
Selecţionerul naţionalei României, Mirel Rădoi, este într-un punct dificil al carierei sale pe banca reprezentativei. Mai mult, informaţii din interior redau presiunea sub care e antrenorul. Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, a dezvăluit că Rădoi îi lasă impresia că vede "duşmani şi acolo unde nu sunt" şi că "poate sunt şi oameni interesaţi care-i suflă în ureche tot felul de prostii".