Rafael Nadal, numărul 2 mondial, s-a calificat, vineri, în finală la US Open, unde îl va întâlni pe rusul Daniil Medvedev (locul 5 mondial). Nadal luptă pentru un al patrulea titlu la Flushing Meadows şi pentru al 19-lea grand slam din carieră.

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 15 WTA, s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale unui turneu de grand slam, după ce a învins-o pe americanca Taylor Townsend, venită din calificări şi locul 116 WTA.
Elveţianul Roger Federer, locul 3 mondial, s-a calificat în turul a treilea la US Open, deşi a pierdut primul set al meciuluic bosniacul Damir Dzumhur, locul 99 ATP, scor 3-6, 6-2, 6-3, 6-4.