You are here:

Tatăl şi fratele starului din Premier League, condamnaţi pentru abuz asupra copiilor în Coreea de Sud

Tatăl şi fratele starului din Premier League, condamnaţi pentru abuz asupra copiilor în Coreea de Sud

Diverse

Comentarii

Son Woong-jung, tatăl căpitanului echipei Tottenham, Son Heung-min, a fost amendat, vineri, cu trei milioane de woni (2 030 de euro) de un tribunal sud-coreean pentru abuz asupra copiilor.

Fost fotbalist profesionist, Son, în vârstă de 62 de ani, este o figură publică în Coreea de Sud, după ce a scris o carte de succes în care explică modul în care şi-a ajutat fiul să devină unul dintre cei mai buni atacanţi din Premier League.

Dar la începutul acestui an, părinţii unui tânăr jucător de la academia de fotbal a lui Son Woong-jung au susţinut că fiul lor a fost lovit de antrenorul Son Heung-yun, fratele atacantului de la Spurs, lăsându-l cu o vânătaie mare pe coapsa stângă.

Potrivit familiei, elevul şi coechipierii săi au fost, de asemenea, insultaţi de Son Woong-jun în timpul antrenamentelor de la academie

Son Woong-jung, Son Heung-yun şi o altă persoană au fost amendaţi cu câte trei milioane de woni fiecare pentru încălcarea Legii privind protecţia copilului, a raportat agenţia de ştiri Yonhap din Coreea de Sud. Cele trei persoane, care pot contesta decizia în termen de aproximativ o săptămână, vor fi, de asemenea, obligate să participe la un curs de 40 de ore privind abuzul asupra copiilor. Decizia tribunalului districtual Chuncheon a fost luată vineri, în urma punerii lor sub acuzare de către procurorii locali la 30 august, care au cerut instanţei să le aplice amenzi.

Son Woong-jung şi-a cerut scuze, dar a insistat că personalul tehnic de la academia sa „nu a vorbit şi nu a acţionat niciodată într-un mod care să nu fie bazat pe dragostea pentru copii”.

Afla mai multe despre: son heung-minpremier leagueabuz 

viewscnt
Articole similare