You are here:

”Telenovela” Greenwood s-a terminat. Ce decizie a luat Manchester United în privinţa fotbalistului acuzat de tentativă de viol

”Telenovela” Greenwood s-a terminat. Ce decizie a luat Manchester United în privinţa fotbalistului acuzat de tentativă de viol

Premier League

Comentarii

Atacantul englez Mason Greenwood şi echipa Manchester United au decis luni, de comun acord, să întrerupă contractul dintre jucător şi club.

Mason Greenwood (21 de ani) nu a mai jucat pentru Manchester United din 22 ianuarie 2022, într-o victorie cu 1-0 împotriva lui West Ham United, pe stadionul Old Trafford. În aceeaşi lună el a fost acuzat de tentativă de viol şi agresiune, ambele comise la adresa fostei sale partenere, Harriet Robson şi a fost arestat, fiind ulterior eliberat pe cauţiune.

În luna octombrie 2022 Greenwood a fost din nou arestat pentru că ar fi încălcat condiţiile eliberării condiţionate. În februarie 2023 toate acuzaţiile au fost retrase, dar situaţia jucătorului la Manchester United a devenit una foarte sensibilă.

Clubul a deschis o anchetă internă care a confirmat că „Mason nu a săvârşit infracţiunile pentru care a fost acuzat iniţial”, ajungându-se la o dezbatere privind reintegrarea lui Greenwood în cadrul clubului ceea ce a dus la o divergenţă prea puternică de opinii.

Prin urmare, Manchester United a decis să se despartă de jucător: „Aşa cum recunoaşte public Mason astăzi, el a făcut greşeli pentru care îşi asumă responsabilitatea. Toţi cei implicaţi, inclusiv Mason, recunosc că jucătorului îi va fi greu să-şi reia cariera la Manchester United”, a afirmat clubul într-un comunicat.

Prin urmare, s-a convenit de comun acord că ar fi mai potrivit ca el să facă acest lucru departe de Old Trafford, nai scrie în comunicatul publicat de Manchester United.

Mason Greenwood a declarat luni: „Vreau să încep prin a spune că înţeleg că oamenii mă vor judeca din cauza a ceea ce au văzut şi auzit pe reţelele de socializare şi ştiu că oamenii se vor gândi la ce este mai rău. Am fost crescut să ştiu că în orice relaţie violenţa sau abuzul sunt lucruri greşite. Nu am făcut lucrurile de care am fost acuzat, iar în februarie am fost absolvit de toate acuzaţiile.

Cu toate acestea, accept pe deplin că am făcut greşeli în relaţia mea şi îmi asum partea mea de responsabilitate pentru situaţiile care au dus la postarea pe social media. Învăţ să-mi înţeleg responsabilităţile de a da un exemplu bun ca fotbalist profesionist şi mă concentrez pe marea responsabilitate de a fi tată, precum şi un partener bun.

Decizia de astăzi a făcut parte dintr-un proces de colaborare între Manchester United, familia mea şi mine. Cea mai bună decizie pentru noi toţi este ca eu să-mi continui cariera de fotbalist departe de Old Trafford, într-un loc unde prezenţa mea nu va fi o distragere a atenţiei pentru club. Mulţumesc clubului pentru sprijinul acordat de când m-am alăturat, la vârsta de şapte ani. Întotdeauna United va fi o parte din mine”, a mai declarat Greenwood, care mai avea contract cu Manchester United până în anul 2025.

 

Afla mai multe despre: greenwood 

viewscnt
Articole similare