You are here:

Ten Hag va rămâne antrenorul echipei Manchester United, decizie luată după o analiză a conducerii clubului

Ten Hag va rămâne antrenorul echipei Manchester United, decizie luată după o analiză a conducerii clubului
Comentarii

Erik Ten Hag va rămâne în funcţia de antrenor al echipei Manchester United, în urma unei evaluări post- sezon a consiliului de administraţie al clubului, relatează bbc.com.

Erik Ten Hag rămâne antrenor la Manchester United

BBC notează că oficialii din conducerea clubului discută cu Ten Hag despre prelungirea contractului său, care este pe cale să intre în ultimul sezon.

United a iniţiat evaluarea imediat după finala Cupei Angliei. Ten Hag a abordat meciul cu Manchester City de pe Wembley pe fondul unor articole care susţineau că va fi demis indiferent de rezultat. În schimb, victoria meritată a lui United, cu scorul de 2-1, a permis conducerii clubului să abordeze analiza într-o lumină mai pozitivă.

Se pare că au avut loc "discuţii constructive" cu Ten Hag în legătură cu rezultatul evaluării. Au fost luate în considerare toate posibilităţile, iar preferinţa clară a fost ca olandezul în vârstă de 54 de ani să rămână la conducerea tehnică.

Manchester United a teminat pe locul 8 sezonul trecut al Premier League.

Afla mai multe despre: erik ten hagmanchester unitedpremier league 

viewscnt
Articole similare