You are here:

Toate privirile pe Istvan Kovacs la Liverpool - Real Madrid, pe Orange Sport 1! "Nu ştiu dacă s-a încălzit bine la Chindia - U Cluj"

Toate privirile pe Istvan Kovacs la Liverpool - Real Madrid, pe Orange Sport 1! "Nu ştiu dacă s-a încălzit bine la Chindia - U Cluj"
Comentarii

Mihai Stoica şi Nicolae Dică au comentat delegarea lui Istvan Kovacs la Liverpool - Real Madrid, cu scurt timp înainte de startul meciului din optimile Champions League.

Reacţii după ce Istvan Kovacs a primit Liverpool - Real Madrid

"Îmi pare bine când văd un cunoscut că ajunge lângă fotbalişti mari. Nu ştiu dacă s-a încălzit bine la Chindia - U Cluj. Să zic că au fost vinovaţi cei de la VAR, dar trebuia să vadă faultul lui Cooper asupra lui Romario Pires. Trebuia să oprească atunci faza. 

Problema e că trebuie să plătească cei care greşesc, că antrenorii şi jucătorii plătesc. Să te plimbe din VAR în teren şi invers nu e ok", a declarat Mihai Stoica înaintea meciului. 

Nicolae Dică, antrenorul revelaţiei începutului de an, CS Mioveni, n-a dorit să taxeze greşelile arbitrilor din România, dar a recunoscut că poate fi o diferenţă de concentrare în momentul în care aceştia conduc meciuri în competiţiile europene. 

"Exagerăm cu arbitrajul din România. Greşeli sunt şi în Anglia, şi în Italia. Arbitrii au şi circumstanţe şi văd mai bine pe viu acolo decât noi. Greşeli se fac peste tot, nu doar la noi. 

Trebuie să fim mândri că un român arbitrează un asemenea meci în Champions League. E vorba şi despre concentrare. Şi eu jucam într-un fel în Champions League, iar când veneam în campionat eram mai relaxat", a declarat fostul jucător al FCSB. 

Istvan Kovacs arbitrează Liverpool - Real Madrid, din optimile Ligii Campionilor

Prima manşă a partidei de gală din optimile de finală ale Ligii Campionilor, dintre FC Liverpool şi Real Madrid, a fost încredinţată de către forul continental unei brigăzi de arbitri din România, cu Istvan Kovacs la centru.

Istvan Kovacs va fi ajutat la cele două linii de arbitrii asistenţi Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, cel de-al patrulea oficial fiind Horaţiu Feşnic. În camera VAR se vor afla Massimiliano Irrati şi Marco Guida (ambii din Italia).

Brigada de arbitri va fi supervizată de către Hugh Dallas (Scoţia), iar delegat de joc din partea UEFA va fi Nils Fisketjonn (Norvegia).

Partida dintre FC Liverpool şi Real Madrid, echipe care au cucerit trofeul UEFA Champions League în ultimii 5 ani, va avea loc marţi, 21 februarie, de la ora 22:00, pe stadionul Anfield din Liverpool, în direct pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro. 

Afla mai multe despre: istvan kovacsistvan kovacs liverpool real madrid 

viewscnt
Articole similare