You are here:

Totul despre biletele pentru EURO 2020! Cât costă să vezi LIVE meciurile organizate la Bucureşti şi în celelalte oraşe gazdă

Totul despre biletele pentru EURO 2020! Cât costă să vezi LIVE meciurile organizate la Bucureşti şi în celelalte oraşe gazdăgalerie foto
Comentarii

FRF anunţă preţurile tichetelor pentru EURO 2020 şi modalitatea în care fanii din România pot urmări live partidele organizate la Bucureşti, dar şi în celelalte oraşe europene alese pentru turneul final.

  • Naţional Arena va găzdui patru partide de la Campionatul European 2020 - trei în faza grupelor şi una în optimi.
  • Biletele pentru meciurile de pe Naţional Arena au fost împărţite în trei categorii, după cum urmează:
    Categoria 3 (cele două peluze): 30 de euro;
    Categoria 2 (colţurile stadionului): 75 de euro
    Catogoria 1 (Tribuna 2 şi Tribuna 1): 125 de euro
  • Cele mai scumpe tichete vor fi cele pentru marea finală, organizată la Londra: 945 de euro (bilet Categoria 1);

Conform FRF, UEFA a anunţat politica de vânzare a biletelor, precum şi preţurile acestora, pentru UEFA EURO 2020, competiţie care va fi organizată, în premieră, pe întreg cuprinsul Europei, în vederea marcării celei de-a 60-a aniversări. Turneul final, care se va desfăşura între 12 iunie şi 12 iulie 2020, va oferi celor 24 de echipe calificate prilejul de a juca în 12 oraşe: Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucureşti, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, München, Roma şi Sankt Petersburg.

  • Biletele pentru Campionatul European 2020 vor putea fi achiziţionate prin platforma euro2020.com/tickets.


Un număr record de trei milioane de bilete vor fi disponibile fanilor, însemnând că mai mulţi suporteri ca niciodată vor beneficia de şansa să de a trăi pe viu această experienţă. “LIVE IT. FOR REAL” este sloganul menit să inspire şi să încurajeze suporterii să vizioneze meciurile live de pe stadion. Aproape 2,5 milioane de bilete – mai multe decât numărul total disponibil pentru întregul UEFA EURO 2016 – au fost rezervate fanilor echipelor naţionale participante şi publicului general.

Preţuri bilete EURO 2020

Câte bilete ajung la fani

• 82% din cuantumul biletelor de intrare pentru UEFA EURO 2020 va merge spre fanii echipelor naţionale participante şi spre publicul general;
• 1 milion de bilete vor fi disponibile pentru 50 EURO sau mai puţin la 44 de jocuri;
• Un total de 40.000 de bilete cu preţuri de până la 100 EURO vor fi puse la dispoziţie pentru semifinalele şi finala de la Londra;
• Fanii care nu vor primi biletele pentru care au aplicat în cadrul primei faze a vânzărilor, după încheierea acesteia, vor fi primii informaţi în legătură cu noua disponibilitate a biletelor (rezultată ca urmare a plăţilor neefectuate şi a returnării de bilete). Acestor fani li se va acorda o perioadă de prioritate exclusivă, pentru a achiziţiona biletele respective.
Produse de ticketing

Se va putea alege între două tipuri diferite de bilete:
• Bilet individual: un meci pe un stadion;
• Bilet tip “Follow my team” (“Îmi urmăresc echipa”), vândut începând din decembrie 2019: biletul care permite fanilor să vizioneze “pe viu” un meci eliminatoriu al echipei favorite, indiferent de locul de disputare a partidei. Dacă echipa favorită va fi eliminată înaintea fazelor eliminatorii, fanii respectivi vor primi ramburs suma integrală cheltuită pentru achiziţionarea biletului în cauză.

La fiecare joc, UEFA va pune la dispoziţie, la categoria de preţ cea mai mică, un număr de bilete pentru suporterii cu dizabilităţi, oricare ar fi locul din stadion de unde vor urmări meciul. Persoanele cu dizabilităţi vor avea, totodată, oportunitatea de a solicita un bilet complementar pentru un însoţitor.
Termenele-limită de aplicare pentru bilete pe site-ul euro2020.com/tickets

În cadrul primei faze de vânzare a biletelor – care se va derula între 12 iunie şi 12 iulie 2019 -, 1,5 milioane de bilete vor fi puse la dispoziţia publicului general, însemnând cu 50% mai multe comparativ cu ediţia din 2016.


În cadrul celei de-a doua faze a vânzărilor – la începutul lui decembrie 2019 -, fanii echipelor naţionale participante vor avea la dispoziţie 1 milion de bilete, ceea ce reprezintă un plus de 20% faţă de ediţia din 2016. Aceste vânzări vor începe după tragerea la sorţi a grupelor turneului final, programată pe 30 noiembrie 2019, la Bucureşti.

Afla mai multe despre: bilete euro 2020bilete national arena 

viewscnt
Articole similare