You are here:

Transfer din Liga 1 pentru CFR Cluj! "Îl vor, sunt şanse". Iordănescu "betonează" echipa cu fotbalistul rivalilor: cum profită campioana

Transfer din Liga 1 pentru CFR Cluj! "Îl vor, sunt şanse". Iordănescu "betonează" echipa cu fotbalistul rivalilor: cum profită campioanagalerie foto

Dinamo București

Comentarii

Se înmulţesc vocile din fotbalul românesc care văd un transfer pe ruta Dinamo - CFR Cluj. Campioana României l-a pierdut pe Damjan Djokovic, Edi Iordănescu a susţinut că are nevoie de întăriri în linia de mijloc, iar Paul Anton, de la Dinamo, pare a fi varianta ideală.

Dinamo încearcă să-şi stabilizeze lotul, după plecările în masă ale străinilor aduşi la începutul sezonului. "Câinii" au făcut primele transferuri în iarnă, dar sunt în alertă, întrucât CFR Cluj ar putea încerca să-l transfere pe Paul Anton. De altfel, au existat informaţii conform cărora Edi Iordănescu l-a pus pe lista dorinţelor pe mijlocaşul de la Dinamo. 

Paul Anton s-ar putea transfera de la Dinamo la CFR Cluj: "Şanse are, cred că îl vor / Să-şi bage memoriu"

Mijlocaşul dinamovist este o ţintă mai veche a celor de la CFR Cluj. Înainte să revină la Dinamo, Paul Anton a discutat şi cu CFR Cluj, dar a ales cu inima. De asemenea, pe hârtie proiectul spaniolilor părea încântător. După apariţia problemelor financiare, mijlocaşul ar putea pleca, iar CFR Cluj este una dintre echipele interesate. 

"Şanse are, cred că îl vor cei de la CFR Cluj", a declarat Nicolae Dică pentru Telekom Sport. De asemenea, posibulul transfer este luat în calcul şi de Ioan Andone: "Paul Anton îşi caută altceva, are o vârstă, a jucat în străinătate, vrea şi el în naţională. Să-şi bage memoriu, indiferent cât ţine la Dinamo, că i-a dat o şansă, că de la Dinamo a plecat împrumut şi când eram eu. Joacă clar titular la CFR Cluj. 

Lucrurile nu arată deloc bine administrativ, financiar la Dinamo şi nici echipa, în ultimele două jocuri. Nu cumva să fie o impresie falsă meciul cu Sibiu", a declarat fostul antrenor de la Dinamo.  

În ultimele sezoane, Dinamo a fost una dintre echipele care a furnizat jucători actualei campioane din Liga 1. Denis Ciobotariu, Valentin Costache sau Dan Nistor au plecat din "Ştefan cel Mare" cu direcţia Gruia. Primii doi sunt legitimaţi şi în prezent la CFR Cluj şi sunt oameni importanţi pentru Edi Iordănescu. 

Paul Anton, în duel cu Ciprian Deac, în Dinamo - CFR Cluj

Edi Iordănescu a cerut transferuri la CFR Cluj

Noul antrenor din Gruia a reuşit să revitalizeze echipa după plecarea lui Dan Petrescu, dar Edi Iordănescu nu s-a putut opune plecării lui Damjan Djokovic în Turcia, la Rizespor. 

Cu un gol imens lăsat la mijlocul terenului, tehnicianul a cerut transferuri, iar Paul Anton s-ar potrivi în sistemul propus de Edi Iordănescu la CFR Cluj: 

”Eu tot aştept şi sper să vină. Avem nevoie de 1-2 jucători, eu spusesem măcar unu, a plecat Djoko, măcar doi. Avem nevoie de creativitate la mijlocul terenului. Ambii noştri interi provin din wingeri, nu prea avem soluţii", a declarat Edi Iordănescu după victoria cu Hermannstadt, scor 3-1.

CFR Cluj nu a reuşit să facă niciun transfer în această iarnă. De cealaltă parte, Dinamo i-a adus pe Andrei Blejdea, Steliano Filip şi Gevaro Nepomuceno.

Afla mai multe despre: paul antoncfr clujdinamotransfer paul anton cfr clujedi iordanescutransferuri cfr clujtransferuri dinamo 

viewscnt
Articole similare