You are here:

Tricolorul lunii septembrie cere atenţie pentru meciurile cu cele mai slabe naţionale din grupă: "Nu va fi uşor, vor fi meciuri dificile oricum"

Tricolorul lunii septembrie cere atenţie pentru meciurile cu cele mai slabe naţionale din grupă: "Nu va fi uşor, vor fi meciuri dificile oricum"
Comentarii

Fundaşul Radu Drăguşin, care a fost desemnat de fani drept ”Tricolorul lunii septembrie”, are convingerea că naţionala România va obţine şase puncte din meciurile cu Belarus şi Andorra, din preliminariile EURO 2024.

Radu Drăguşin: "Nu va fi uşor cu Belarus şi Andorra"

”Este o bucurie pentru mine să ştiu că oamenii au încredere în mine, că le place ce fac şi sunt încrezători în ce fac. Am câteva trofee de când eram junior la Juventus, am mai luat premiul pentru jucătorul turneului, dar nimic la nivel înalt. Eu nu mi-am imaginat niciodată când eram mic ce o să fie. Simt că merit acest lucru, că sunt pe drumul cel bun. Vreau să evoluez, iar meciurile de la echipa naţională mă ajută să capăt experienţă. 

A fost un lucru neplăcut să aflăm că nu putem avea fani la meciul cu Andorra, dar bine măcar că pot veni copii. Suntem fericiţi că măcar am câştigat jocul cu Kosovo, măcar aşa am luat toate cele trei puncte. Îmi doresc să continui tot aşa, să acumulez experienţă, să progresez.

Suntem pe drumul cel bun cu echipa naţională. Nu va fi uşor, vor fi meciuri dificile oricum, pentru că toată lumea vrea să-şi facă ţara mândră, dar cu siguranţă noi vom da totul pe teren şi vom lua şase puncte. Ca român, ar fi o mândrie incredibilă să reprezint România la Campionatul European. 

Ca fotbalist, e o realizare să ajungi la Campionatul European, unde sunt cei mai importanţi fotbalişti”, a spus Radu Drăguşin, pentru FRF TV.

România joacă în compania Belarusului joi, iar cu Andorra duminică, în preliminariile EURO 2024.

Afla mai multe despre: radu dragusinromania andorraromania belarus 

viewscnt
Articole similare