You are here:

UEFA a decis cine va organiza EURO 2028 şi EURO 2032. Cerere inedită din partea Angliei

UEFA a decis cine va organiza EURO 2028 şi EURO 2032. Cerere inedită din partea Angliei

EURO

Comentarii

UEFA a atribuit, marţi, EURO 2028 pentru Regatului Unit şi Irlandei, în timp ce EURO 2032 l-a acordat unei candidaturi formate în această vară din Italia şi Turcia, neexistând alte pretendente în cele două dosare, transmite AFP.

Cele două acţiuni au fost oficializate în cadrul unei scurte ceremonie de către preşedintele UEFA, slovenul Aleksander Ceferin, confirmând tendinţa organizării în comun a marilor competiţii sportive, singura şansă pentru unele ţări de a le găzdui.

S-a stabilit cine va organiza EURO 2028 şi EURO 2032

Cele zece stadioane care vor găzdui ediţia din 2028 sunt cunoscute deja, ele fiind utilizate atât pentru fotbal şi rugby, cât şi pentru sporturile galice: Wembley din Londra, City Stadium din Manchester, St James' Park din Newcastle, Hampden Park din Glasgow, Dublin Arena, National Stadium din Cardiff sau Casement Park din Belfast.

  • Anglia a solicitat să nu fie calificată din oficiu la turneul final din 2028, de teamă că ar putea fi ieşită din formă din lipsa meciurilor oficiale. Rămâne de văzut ce răspuns va primi.

Organizarea EURO 2032 rămâne însă mai misterioasă, după ce Italia şi Turcia au încercat multă vreme separat să candideze pentru găzduirea evenimentului, însă în iulie au decis să îşi unească forţele, fără a dezvălui oraşele gazdă.

Dacă în Cupa Mondială se va produce o schimbare de format în 2026, cu 48 de echipe participante, Campionatul European păstrează din 2016 o formulă cu 24 de echipe şi 51 de meciuri, faţă de 104 câte va avea Mondialul.

Din acest motiv, cele cinci federaţii din insulele britanice (Anglia, Scoţia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord şi Irlanda) s-au concentrat în 2022 pe candidatura lor la EURO, în locul celei pentru CM 2030, încercată iniţial şi încredinţată săptămâna trecută trioului Maroc-Portugalia-Spania, cu trei meciuri prevăzute în America de Sud.

UEFA a fost pionier în privinţa candidaturilor comune. începând cu EURO 2000, care a avut loc în Belgia şi Olanda, apoi EURO 2008, în Austria şi Elveţia, EURO 2012, în Polonia şi Ucraina, iar cea din 2000, destinată sărbătoririi a 60 de ani de la prima ediţie, desfăşurată în 11 oraşe de pe continent (în 2021).

  • EURO 2024 va avea loc în Germania, între 14 iunie şi 14 iulie 2024.

Agerpres

Afla mai multe despre: uefaeuro 2028euro 2032 

viewscnt
Articole similare