Adrian Şut (25 de ani), unul dintre căpitanii FCSB, şi-a aflat pedeapsa după ce a fost eliminat în victoria "roş-albaştrilor" de pe Cluj Arena, 2-1, contra liderului din Superliga.
Şut a fost trimis mai devreme la cabine, în repriza a doua, iar acum şi-a aflat pedeapsa. Mijlocaşul va fi una dintre absenţele pe care campioana României le va avea la următorul meci din campionat. FCSB are mari probleme de lot înaintea de partidă.
Cât lipseşte Adrian Şut după "roşul" din meciul U Cluj - FCSB 1-2
Concret, Adrian Şut a fost suspendat timp de o etapă după ce a fost eliminat pentru cumul de "galbene". În plus, Comisia de Disciplină din cadrul FRF, întrunită miercuri, 13 noiembrie, a luat decizia de a-l sancţiona pe Adrian Şut cu suma de 740 de lei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Astfel, el nu va putea fi folosit de FCSB în meciul cu FC Botoşani, o restanţă din cadrul Superligii. Pentru meciul cu FC Botoşani există mai mulţi absenţi în tabăra FCSB. Şut şi Creţu sunt suspendaţi, Pantea, Tănase, Alhassan sau Băluţă sunt accidentaţi, în timp ce Risto Radunovic şi Siyabonga Ngezana au fost convocaţi la echipa naţională.
Meciul FC Botoşani - FCSB se joacă joi, 21 noiembrie, de la ora 20:00, într-o restanţă din etapa a patra din Superliga.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adrian sut, suspendare, fcsb, cartonas rosu, fc botosani fcsb