Gigi Becali (66 de ani) a oferit, joi, ultimele detalii despre transferul lui Florinel Coman la Al Gharafa.
Al Gharafa, echipă din Qatar, îl vrea pe Florinel Coman de la FCSB şi este gata să-i ofere un salariu important. Aflat cu naţionala României la EURO 2024, Coman se află, astfel, în faţa transferului carierei, după un sezon excelent la FCSB.
Al Gharafa îl aşteaptă pe Coman să semneze ca să vireze 5 millioane de euro în conturile FCSB
Becali e sigur că Florinel Coman va semna cu Al Gharafa, având în vedere salariul de două milioane de euro pe care îl oferă echipa. Patronul FCSB a anunţat momentul când va primi cele 5 milioane de euro, sumă echivalentă clauzei de reziliere, de la Al Gharafa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"O să semneze, clar, cu ei pentru că sunt două milioane de euro salariu. Nu-i dă nimeni două milioane! Când o semnă, îmi băgă banii în cont şi cu asta basta.
Eu am vorbit cu Florinel şi m-a întrebat şi pe mine. 'Ba, Florinele, îţi spun un lucru. Nu-ţi dă nimeni, uită-te la Stanciu, care e fotbalist, Man - fotbalist - 1,1 milioane. Nu-ţi dă nimeni mai mult de 1,2 milioane'. Că n-a jucat cine ştie ce la EURO", a declarat Gigi Becali, la Palat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi becali, fcsb, florinel coman, transfer