Victoria contra Rapidului a venit cu un preţ mare plătit de Sepsi, care a reuşit să se impună cu 1-0 în prelungirile partidei din Giuleşti. Nicolae Păun (25 de ani) s-a accidentat grav, iar echipa lui Bernd Storck nu se va putea baza pe el o perioadă lungă de timp.
Nicolae Păun s-a accidentat grav în timpul meciului Rapid - Sepsi 0-1, din care a ieşit pe picioarele sale. Totuşi, se pare că accidentarea nu este una deloc uşoară pentru mijlocaşul defensiv al lui Sepsi. Fotbalsitul a ieşit de pe teren în finalul partidei de la Bucureşti.
Nicolae Păun, de la Sepsi, are ruptură de ligamente încrucişate
În minutul 84 al meciului Rapid - Sepsi 0-1, Nicolae Păun a fost înlocuit cu Adnan Aganovic. Accidentat fiind, Păun a ieşit de pe teren pe picioarele sale, iar Orange Sport a aflat detalii în legătură cu starea de sănătate actuală a mijlocaşului central al lui Sepsi Sf. Gheorghe.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Potrivit informaţiilor Orange Sport, după ce a suferit o ruptură de ligamente încrucişate, Nicolae Păun urmează să efectueze un RMN pentru a stabili cu exactitate gravitatea accidentării, despre care s-a crezut iniţial că nu este una gravă. RMN-ul va fi efectuat pentru că Păun are genunchiul umflat şi nu are stabilitate în picior, iar rezultatul RMN-ului va determina gravitatea accidentării.
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a anunţat că accidentarea lui Nicolae Păun este una serioasă, care va necesita mult timp de refacere.
“Am primit o veste groaznică. Nicolae Păun are ruptură de ligamente încrucişate, lipseşte minimum 6 luni. Acum cinci minute mi-a spus Attila Hadnagy. Ca om e foarte greu. Era un jucător important, a avut nişte meciuri foarte bune. Minimum şase luni va lipsi. Probabil va mai juca în anul 2025. Din păcate, vestea asta umbreşte succesul de aseară”, a declarat Laszlo Dioszegi la Fanatik.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sepsi, rapid, accidentare, nicolae paun, superliga