You are here:

Ultraşii echipei Udinese le-au întins o capcană rivalilor din Venezia în timp ce plecau cu trenul. Şase persoane au fost rănite

Ultraşii echipei Udinese le-au întins o capcană rivalilor din Venezia în timp ce plecau cu trenul. Şase persoane au fost rănite

Fotbal internațional

Comentarii

O ambuscadă a ultraşilor echipei Udinese, care a oprit sâmbătă, după meciul de campionat dintre cele două echipe, trenul care îi transporta pe rivalii de la Venezia, s-a soldat cu mai multe persoane rănite în apropiere de Udine. Potrivit agenţiei AGI, şase persoane au fost rănite şi unsprezece arestate în urma ambuscadei.

După victoria cu 3-2 a echipei lor în faţa Veneziei, în etapa a 23-a din Serie A, aproximativ 50 de ultraşi mascaţi de la Udinese au întins o ambuscadă suporterilor veneţieni în timp ce aceştia luau trenul spre oraşul lor, aflat la 135 de kilometri distanţă.

Ei l-au forţat pe mecanic să oprească trenul cu fumigene şi coborând pe şine. După ce au aruncat cu pietre în trenul regional care transporta 300 de suporteri ai Veneţiei şi alţi pasageri, aceştia şi-au bătut rivalii din Venezia, coborâţi pe peron, cu bastoane şi bâte.

Intervenţia poliţiei, inclusiv cu elicopter, a pus capăt rapid luptei crâncene. Doi dintre răniţi au fost transportaţi la spital, iar prognosticul lor nu le pune viaţa în pericol.

Acest meci a fost clasificat ca fiind unul cu risc ridicat din cauza incidentelor care au avut loc în tur, la Venezia, pe 30 octombrie. Suporterii echipei Udinese au fost atacaţi în apropierea gării din Venezia înainte de a se întoarce la Udine.

În timpul meciului de sâmbătă, ultraşii Veneziei au desfăşurat un banner prin care şi-au ironizat rivalii şi au amintit de atacul care urma.

Potrivit presei italiene, ultraşii lui Udinese au fost susţinuţi de ultraşii clubului austriac Salzburg, cu care sunt aliaţi.

Echipa italiană Udinese, cu Răzvan Sava titular, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Venezia, în etapa a 23-a din Serie A.

Răzvan Sava a fost din nou titular în poarta lui Udinese, care ocupă poziţia a zecea în Serie A, cu 29 de puncte. Venezia este penultima, a 19-a, cu 16 puncte.

Afla mai multe despre: serie a 

viewscnt
Articole similare