You are here:

Un albanez din Superliga a găsit principalul vinovat în scandalul de la finalul meciului România - Kosovo: "Trebuia să rezolve"

Un albanez din Superliga a găsit principalul vinovat în scandalul de la finalul meciului România - Kosovo: "Trebuia să rezolve"

Fotbal internațional

Comentarii

Sherif Kallaku, internaţionalul albanez care evoluează în prezent pentru Sepsi Sf. Gheorghe, a oferit o reacţie după scandalul din finalul meciului România - Kosovo.

Mijlocaşul albanez al celor de la Sepsi a "rupt tăcerea" în cazul fotbaliştilor naţionalei din Kosovo care au ales să se retragă la vestiare în prelungirile partidei cu România. Cu şapte prezenţe în naţionala Albaniei, Kallaku nu face parte din lotul selecţionerului Sylvinho pentru ultima "dublă" din Nations League.

Kallaku este de părere că arbitrul ar fi trebuit să controleze situaţia mult mai eficient, iar acesta este principalul vinovat pentru modul în care a degenerat întreaga situaţie.

Sherif Kallaku: "Arbitrul trebuia să rezolve această problemă"

"Situaţia de la final a fost dificilă. Eu sunt fotbalist şi nu îmi place să vorbesc despre politică. Nu e bine să amestecăm fotbalul cu politica. Din ce am văzut eu, jucătorii din Kosovo au vrut să oprească meciul din cauza arbitrului.

În opinia mea, cred că arbitrul trebuia să rezolve această problemă. OK, fanii fac aceste provocări şi rasism în toate ţările, dar arbitrul trebuia să oprească meciul, să aştepte puţin şi apoi să reia meciul.

Din ce am înţeles, arbitrului nu i-a păsat de ceea ce s-a întâmplat. Arbitrul a zis că dacă e rasism trebuie să pui căpitanul echipei să vorbească şi să nu mai facă asta.", a declarat Sherif Kallaku, la Fanatik.

Albanezul celor de la Sepsi a continuat şi a spus ce ar fi făcut el dacă s-ar fi aflat într-o astfel de situaţie. Kallaku a dezvăluit faptul că nu s-a confruntat cu astfel de probleme de la transferul său în România, petrecut în urmă cu un an şi jumătate.

"Ca albanez, Kosovo este foarte aproape de Albania, vorbim aceeaşi limbă. Dar asta e politica. Eu nu vreau să mă bag în aşa ceva. Eu cred că dacă se strigă ceva în tribune şi dacă mi s-ar întâmpla aşa ceva, aş merge la arbitru. Asta trebuie să faci. Nu este normal aşa ceva. În Kosovo a fost război. Şi nu a fost acum 100 de ani. Au trecut doar 20 de ani

Repet, eu cred că arbitrul trebuia să lămurească toată această situaţie. Cred că e vina lui. Nu poţi să controlezi fanii. Eu sunt în România de un an şi jumătate şi nu am avut nicio problemă. Mă simt foarte respectat. Nu a fost niciun rasism", a continuat Kallaku.

În iulie 2023, Sepsi Sf. Gheorghe avea să-l aducă pe Kallaku de la KF Teuta, formaţie din prima ligă albaneză.

Afla mai multe despre: sherif kallakualbaniakosovoromanianations league 

viewscnt
Articole similare