FC Nantes s-a impus în meciul cu OGC Nice, scor 1-0, sâmbătă, în campionatul Franţei, dar un suporter al formaţiei Nantes, în vârstă de 31 de ani, a murit. Suporterul ultra, care era membru al Brigade Loire, principala grupare din Nantes, de mai mulţi ani, a fost înjunghiat înainte de meci, probabil de un şofer VTC care transporta suporterii celor de la Nice.
Acest scenariu a fost confirmat de procurorul din Nantes într-un comunicat de presă care anunţă decesul, publicat în jurul orei 00:30. "Cu puţin timp înainte de ora 20:00, mai multe vehicule VTC care transportau suporteri ai echipei Nice au fost atacate de suporteri ai FC Nantes în timp ce se deplasau spre stadionul Beaujoire", se arată în comunicat.
"În cursul acestor evenimente, în circumstanţe care urmează să fie stabilite, un suporter al FC Nantes, în vârstă de 31 de ani, s-a prăbuşit. El a suferit o rană la spate, posibil provocată de un cuţit", a menţionat procurorul general, care a precizat că bărbatul "a murit pe loc" după ce i s-a aplicat un masaj cardiac.
Potrivit Ouest France, autorul a fugit iniţial de la locul faptei, înainte de a se preda la secţia de poliţie în cursul serii. Direcţia teritorială a poliţiei judiciare şi Sûreté départementale de la DDSP de la Loire-Atlantique au fost solicitate să preia ancheta deschisă de Parchetul din Nantes pentru ucidere din culpă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În ceea ce priveşte meciul, unicul gol a fost marcat de Mollet, în minutul 25.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fc nantes, ogc nice, suporter înjunghiat