You are here:

Unul dintre cele mai frumoase stadioane din România este aproape gata: ”Este pe ultima sută de metri”. Când ar putea fi inaugurat

Unul dintre cele mai frumoase stadioane din România este aproape gata: ”Este pe ultima sută de metri”. Când ar putea fi inaugurat

Liga 2

Comentarii

Laszlo Balint, noul antrenor al lui UTA Arad, anunţă că lucrările la noul stadion vor fi finalizate, cel mai probabile, în august-septembrie. Vechea arenă a fost demolată în urmă cu cinci ani, în 2014.

Arădenii aşteaptă de jumătate de deceniu să-şi încurajeze favoriţii pe noul stadion. Arena a fost demolată în 2014, dar finalizarea noii construcţii a fost amânată de mai multe ori. Laszlo Balint susţine însă că a primit asigurări că UTA se poate muta pe noul stadion cel târziu în luna septembrie a acestui an. Noul antrenor al arădenilor este de părere că UTA va avea astfel un avantaj uriaş în faţa celorlalte echipe din liga secundă.

”Stadionul este unul dintre motivele pentru care eu am ales să merg la Arad. Oamenii de acolo au încercat şi încearcă să finalizeze cât de repede stadionul şi în acest moment se poate spune că este pe ultima sută de metri. Nu ştiu detalii foarte multe, dar este important că din ceea ce am discutat cu oamenii de acolo undeva în august, cel târziu septembrie, sperăm să putem juca meciuri oficiale pe noul stadion. Toată lumea ştie ce suporteri sunt la Arad, ce emulaţie se va crea odată cu inaugurarea noului stadion, iar domnul Săndoi poate să confirme că şi la Craiova s-a întâmplat acelaşi lucru. Este o mică diferenţă în ceea ce priveşte capacitatea celor două arene, de la Arad şi Craiova, însă sunt convins că se va crea o emulaţie extrem de benefică pentru echipă”, a spus Balint, citat de Sport Arad.

Noua arenă din Arad va avea 12.000 de locuri şi suma totală investită se ridică la 14 milioane de euro.

Afla mai multe despre: uta aradstadion 

viewscnt
Articole similare