You are here:

UTA Arad a răspuns ofertei venite de la FCSB pentru David Miculescu: ”Suma trebuie să fie cerută de club”

UTA Arad a răspuns ofertei venite de la FCSB pentru David Miculescu: ”Suma trebuie să fie cerută de club”

FCSB

Comentarii

Attila Brosovszky, managerul general de la UTA Arad, le-a răspuns celor de la FCSB la oferta înaintată pentru David Miculescu.

David Miculescu este o ţintă mai veche a celor de la FCSB. Cea mai recentă ofertă a vicecampioanei României pentru internaţionalul român a fost de 700.000 de euro.

Attila Brosovszky, managerul general al arădenilor, a vorbit despre propunerea venită din partea FCSB-ului. Acesta a întărit ideea conform căreia tânărul atacant nu va fi vândut pe o sumă mai mică de un milion de euro.

UTA Arad a răspuns ultimei oferte venite de la FCSB pentru David Miculescu

"Chiar acum de dimineaţă am discutat şi noi la birou. Am auzit că ar fi ridicat preţul, am aflat din presă aceste treburi. Momentan, Miculescu este jucătorul nostru şi nu avem o ofertă clară dintr-o parte sau din cealaltă.

Momentan, Miculescu mai trebuie să crească un pic. Clubul are un obiectiv, iar el poate fi de vândut pentru suma corectă. Chiar dacă ar fi să rămână la noi sub formă de împrumut, chiar dacă s-ar duce direct, ideea este că suma trebuie să fie cea cerută de club. Da, este în jurul sumei de un milion.

Depinde ce mai este pe lângă asta ca şi clauze. Despre asta vorbim, despre procente. Dar repet, nu avem nimic concret în acest sens.

Nu vorbim neapărat zilnic cu David despre aşa ceva pentru că, aşa cum auzim noi zvonuri, cu siguranţă le aude şi el. Când auzim zvonuri, vorbim şi îi spunem dacă este sau nu ceva concret. În momentul în care vom avea ceva concret, care să fie bine pentru club şi jucător, o să avem o discuţie mult mai elaborată.

Pentru moment, din câte s-a discutat cu David, dorinţa lui e de a juca cât mai bine şi de a creşte, iar apoi să aleagă. Cu siguranţă nu va avea o singură o ofertă, ci va putea alege dintre mai multe. Vrea să joace la UTA în continuare, să aibă evoluţii foarte bune în continuare, să facă o treabă bună şi la România U21. Cu siguranţă ofertele nu se vor opri apoi, indiferent că sunt din ţară sau din străinătate", a declarat Attila Brosovszky, pentru Pro X.

Afla mai multe despre: david miculescufcsb 

viewscnt
Articole similare