Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a justificat voalat eşecul naţionalei U21 de la Campionatul European organizat de România şi Georgia.
Cluburile din Superliga, incluse în discuţia în care Răzvan Burleanu a explicat dezastrul naţionalei U21
Echipa naţională U21 a României a terminat la egalitate marţi seara, la Bucureşti, scor 0-0, meciul disputat în compania echipei naţionale U21 a Croaţiei, în grupa A a Campionatului European U21. Echipa României încheie cele trei meciuri din grupă fără gol marcat.
România a terminat grupa pe ultimul loc, cu un punct, fără gol marcat şi cu patru primite.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"În momentul în care naţionala de tineret a avut succes în 2019, apoi în 2021, am auzit că federaţia nu are niciun merit Am luat decizia de a organiza turneul final pentru a influenţa performanţa sportivă a jucătorilor noştri. Nu au avut parte de o experienţă la nivel internaţional. În lipsa unei astfel de experienţe la nivel intrernaţional, nu vei şti la ce nivel eşti.
Cluburile au nevoie să atingă performanţa sportivă a propriilor jucători, să meargă în Europa, să ajungă în competiţiile europene şi, când ajung la nivel de echipă de tineret, să-i ajute şi mai mult în ceea ce priveşte performanţa acestora.
Vedem diferenţele mari pe care le avem între competiţia internă şi alte competiţii. Nu vorbim despre Spania. Vorbim despre Ucraina.
Cluburile au reuşit să ajungă la investiţii de 600.000 de euro în propriile academii, dar suntem departe. Olanda, Portugalia sunt la 1.8 milioane. Serbia sau Croaţia sunt la investiţii medii, de aproape un milion de euro", a declarat Răzvan Burleanu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Alin Minteuan, dat la o parte de CFR Cluj! Reacţia antrenorului: ”Mi s-au tăiat picioare. Am muncit atâţia ani la acest club”
- Bernadette Szocs, după aurul câştigat la Jocurile Europene! A plâns şi a sărit pe masă la final: "Mi s-a îndeplinit visul. Sunt foarte mândră de mine" | VIDEO
- OFICIAL | UTA Arad anunţă prelungirea contractului lui Rareş Pop
- Helmut Duckadam a observat scenele care au dus la ruptura dintre tricolori şi Emil Săndoi: "Nu e respectat. Azi am văzut. Sunt amic cu el"
- Ruşine incredibilă. Ghetele fotbaliştilor Italiei au fost furate din vestiarul de pe Cluj Arena
- Fenerbahce este pe urmele lui Dennis Man! Italienii au intrat în alertă: ”Îl vor cu orice preţ”
- OFICIAL | Manchester City a transferat de la Chelsea! "Este o mutare senzaţională pentru mine"
- L-a "ocolit" pe Gigi Becali şi a semnat cu o altă echipă din Superliga! Transferul ratat de FCSB în această vară: "M-au dorit mai mult"
- Becali şi-a găsit naşul! Basarab Panduru l-a pus la punct în direct: ”La noi, dacă e bogătaş, spune ce vrea!” | EXCLUSIV
- Au fost "stăpâni" cu Gigi Becali, dar au comis-o! Clubul din Superliga care s-a sucit după controversa de la LPF: "Semnătura a apărut într-o altă secţiune"
- Luis Enrique va fi prezentat săptămâna viitoare la PSG! Ce se întâmplă cu Christophe Galtier în aceste zile
Afla mai multe despre: razvan burleanu, romania u21, rezultate euro u21