Echipa din Superligă cu cea mai slabă formă în acest moment al sezonului ar fi decis primele plecări. După ce în urmă cu câteva săptămâni finanţatorul clubului a criticat jucătorii, la scurt timp au apărut şi primele nume de care gruparea se va despărţi.
Revoluţie în lotul unei echipe din Superligă? Care ar fi primele plecări după ce finanţatorul i-a făcut praf pe jucători
Cluburile din Superligă îşi conturează strategia pentru ultima parte a sezonului, dar iau în calcul şi ce vor face în vară, atunci când perioada de mercato se va deschide.
Deja, primele informaţii au apărut din lotul lui FC Argeş, echipa care a decăzut de la un sezon la altul. După ce a evoluat în play-off, clubul piteştean a ajuns în zona retrogradării acum, situaţie în care a ajuns cu Marius Croitoru. Acesta a fost criticat aspru de Viorel Tudose, finanţator şi membru în Consiliu de Administraţie al lui FC Argeş.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În ultimele ore, Argesulonline.ro a anunţat "lista neagră" de la FC Argeş, iar aceasta începe chiar cu fiul fostului antrenor.
De altfel, surse din cadrul clubului ar fi transmis sursei citate faptul că primele trei, patru plecări sunt programate, în vară.
David Marian Croitoru, mijlocaş de 19 ani, a bifat doar 11 minute în acest sezon şi FC Argeş vrea să se despartă de el. Antrenorul Marius Croitoru a fost cel care şi-a adus fiul pe la fiecare echipă pe care a antrenat-o, inclusiv la FC Botoşani şi U Craiova 1948.
Alt jucător care nu va fi păstrat din vară este Geani Creţu. Împrumutat de la Dinamo Bucureşti, fotbalistul de 23 de ani a evoluat mai mult, în 18 meciuri, dar nici el nu l-a convins pe antrenorul recent instalat, Bogdan Argeş Vintilă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fundaşul central Claudiu Moisie, în vârstă de 22 de ani, este un alt fotbalist care n-a convins în lotul piteştenilor şi care ar putea pleca în vară.
Acţionarul de la FC Argeş recunoştea că s-a greşit cu anumiţi jucători
Conform declaraţiei lui Viorel Tudose, la FC Argeş s-ar putea produce un şoc în vară la nivel de lot.
"Am greşit în vară, dând credit unor jucători aduşi cu surle şi trâmbiţe, pe bani foarte mulţi. Nu au confirmat. Ne-am asumat această greşeală, deşi partea tehnică trebuie să şi-o asume.
Problema e la jucători, la valoarea lor. Mulţi nu au ce căuta în Liga 1, dar trebuie s-o scoatem cu ei la capăt. Nu avem altă soluţie. Mă refer la jucătorii care nu sunt în lot. Noi avem aproape 30-35 de jucători. Lotul are 21-22 de jucători. Restul nu au ce căuta în prima ligă", spunea conducătorul de la FC Argeş.
FC Argeş e penultima în play-out-ul Superligii, cu 14 puncte, şi e văzută de Basarab Panduru drept o candidată serioasă la retrogradare, din cauza lotului de jucători.
- Citește și
- Înşelătorie incredibilă în numele lui Becali! Metoda prin care s-au furat sume importante de bani: ”Bă, eşti nebun?”
- Un fost fotbalist important de la Steaua Bucureşti i-a cerut explicaţii lui Florin Talpan! Contre în direct: "Pot să spun că FCSB este continuatoarea? / Nu, trebuia retrogradată în Liga 5"
- Închisoarea l-a schimbat pe Boris Becker. Ce a descoperit: "M-am uitat la câteva filme înainte doar să mă pregătesc, dar nu mă aşteptam la aşa ceva. Este înfricoşător"
- Schimbări importante la Dinamo, din sezonul următor. Ce se va întâmpla cu Valentin Ghionea | EXCLUSIV
- Unde s-a transferat atacantul ”dat dispărut” de CFR Cluj. Nu a mai ajuns sub comanda lui Mirel Rădoi
- Marcelo Bielsa se întoarce. Ce echipă preia "El Loco" după o pauză de mai bine de un an
- Dan Petrescu nu a semnat prelungirea contractului cu CFR Cluj. Neluţu Varga: ”Avem alte treburi la club”
- VIDEO | Neymar a făcut SHOW pe internet după ce a pierdut 1 milion de euro la poker. Starul brazilian s-a dat în spectacol pe Twitch
- Marius Croitoru, sărit din schemă de FC Botoşani. Moldovenii i-au prelungit contractul lui Flavius Stoican
- ”Bocciu”, liderul galeriei Rapidului, mesaj ferm către rivalii de la Farul, înaintea meciului direct din Giuleşti | EXCLUSIV
- Michael Ngadeu a plecat de la Gent. Unde a ajuns fundaşul dorit şi de FCSB în trecut
- Lewis Hamilton a oferit prima reacţie după ce s-a zvonit că va semna cu rivalii de la Ferrari
- Internaţionalul James McClean, diagnosticat cu autism, la fel ca fiica sa. Prima reacţie a fotbalistului cu 98 de meciuri în naţionala Irlandei
- ”Renegatul” Daniel Boloca poate prinde transferul carierei. O forţă a Italiei a pus ochii pe el
Afla mai multe despre: plecari fc arges, fc arges, david croitoru, superliga, bogdan arges vintila, david croitoru