Valencia a cerut, luni, amânarea meciului din Cupa Spaniei cu echipa de amatori Parla Escuela, care era programat miercuri, în urma inundaţiilor violente care au provocat cel puţin 217 morţi săptămâna trecută în sudul Spaniei.
Valencia a cerut amânarea meciului din Cupa Spaniei, din cauza inundaţiilor
„Valencia CF a cerut în această dimineaţă Federaţiei Regale Spaniole de Fotbal să amâne meciul cu CP Parla Escuela-Fair Play din primul tur eliminatoriu al Copa del Rey 2024, care trebuia să se joace miercuri, 6 noiembrie, la ora 19:00, pe Estadio Las Americas (regiunea Madrid)”, a declarat clubul într-un comunicat.
Echipa spaniolă „înţelege că, în aceste momente de mare dificultate, toate energiile, atenţia şi sprijinul trebuie să se concentreze pe ajutorarea celor afectaţi de tragicul eveniment de DANA” şi consideră că „fotbalul a trecut pe plan secund”.
Clubul transmite condoleanţe familiilor victimelor
„Dorim să transmitem cele mai sincere condoleanţe şi afecţiune familiilor şi apropiaţilor celor care au murit şi victimelor acestei catastrofe, care ne-a lăsat devastaţi”, a adăugat clubul, al cărui meci din La Liga cu Real Madrid a fost, de asemenea, amânat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai mulţi antrenori şi jucători din La Liga au considerat în acest weekend că meciurile de campionat nu ar fi trebuit să se joace în semn de omagiu adus victimelor, inclusiv antrenorul lui Atlético Madrid, Diego Simeone, pentru care „nu avea niciun sens” să aibă loc această etapă de campionat.
Preşedintele La Liga, Javier Tebas, a răspuns că „cel mai bun mesaj” a fost „să nu ne oprim, cu excepţia zonelor afectate”, împărtăşind un număr de apel la donaţii al Crucii Roşii.
O serie de cluburi şi-au oferit sprijinul pentru regiunile afectate, colectând alimente şi produse de primă necesitate.
Real Madrid a făcut o donaţie de un milion de euro, iar FC Barcelona a anunţat că scoate la licitaţie tricourile purtate de jucătorii săi în derbiul catalan cu Espanyol de duminică (3-1) pentru a strânge fonduri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Gigi Becali scapă de cel mai mare salariu de la FCSB! A anunţat când se desparte de fotbalist: "Nu are rost"
- Fostul atacant al FCSB-ului, vot de încredere pentru Costel Gâlcă: "Ar trebui să fie lăsat în pace"
- Ei sunt românii care au învins China la tenis de masă! "A fost ceva senzaţional. L-am bătut pe cel mai bun jucător de la ei"
- Un arbitru de fotbal australian, suspendat după ce s-a costumat într-un personaj controversat: "Îmi pare rău, a fost o eroare de judecată"
- S-a decis! Gigi Becali a spus care sunt titularii în meciul cu FC Midtjylland
- Mourinho a făcut un scandal uriaş în Turcia. I-a acuzat pe arbitri că erau ocupaţi să bea o cafea: "El era omul invizibil"
- NBA | Jucătorii echipei Detroit Pistons cu metroul la meciul cu Brooklyn Nets
- LIVE VIDEO Unirea Slobozia - FC Botoşani, azi, de la ora 18:00, pe orangesport.ro. Primul meci direct din istorie
- VIDEO şocant. Un fotbalist peruan a murit după ce a fost lovit de trăsnet în timpul unui meci
- Vrei să te apuci de sală, dar programul tău este prea încărcat? Iată câteva alternative la fel de eficiente
- Ghinionul se ţine lanţ de Alexandru Pantea! Verdictul medicului după ce a părăsit terenul în lacrimi
- LIVE VIDEO Rapid - Hermannstadt, azi, de la ora 21:00 pe orangesport.ro. Măldăşanu, împotriva giuleştenilor
Afla mai multe despre: valencia, valencia meciuri