Flavius Stoican (46 de ani) a preluat-o, în decembrie, pe FC Botoşani. Valeriu Iftime
Valeriu Iftime are mare încredere în Flavius Stoican: ”Îmi este greu să cred că mă voi desparţi de el câţiva ani de acum înainte”
Flavius Stoican a revenit în Superligă, după ultima experienţă, de la CS Mioveni. Antrenorul a preluat-o pe FC Botoşani, echipă pe care trebuie să o salveze de la retrogradare.
FC Botoşani trece printr-o situaţie grea în clasamentul Superligii şi se luptă la retrogradare, deşi ambiţiile erau pentru play-off.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Stoican a preluat echipa şi face tot posibilul să evite retrogradarea. Valeriu Iftime, patronul echipei FC Botoşani, a dezvăluit că şi-a propus să se despartă de Flavius Stoican în următorii ani şi a vorbit despre viitorul clubului.
- Dinamo, Chindia, CS Mioveni, FC Voluntari, Zimbru Chişinău, Pandurii Tg. Jiu, Poli Iaşi, Petrolul Ploieşti, Viitorul Pandurii Tg. Jiu şi FCU Craiova sunt cluburile pe care le-a antrenat Flavius Stoican.
“Nu aţi văzut vreodată în istoria FC Botoşani o schimbare atât de rapidă a antrenorilor, decât dacă am o problemă fundamentală de structură, de viitor. Am schimbat acum antrenorul şi aţi văzut că m-am chinuit să aduc altul, pentru că pur şi simplu echipa nu mai credea în viitorul ei.
Aşa cum îi văd acum, îmi este greu să cred că mă voi desparţi de Flavius Stoican, câţiva ani buni de acum înainte. Dacă ceea ce este împotriva multor altor sfătuitori care mi-au spus că, Flavius Stoican în sus şi în jos, eu cred că este extraordinar de bun şi motivator, într-o echipă care a avut o cădere.
Dacă rămân în Liga 1 şi am o echipă bună, nu am cum să schimb antrenorul, aş fi nedrept cu mine şi cu soarta unor oameni. Nu am făcut în viaţa mea aşa ceva pentru un antrenor. Obiectivul este categoric evitarea retrogradării. Visez şi eu la multe. De exemplu mi-a spus cineva că jucătorii se gândesc chiar la play-off, eu am spus că nu cred în Moş Cărciun, pentru că la vârsta mea l-am interpretat pe Moş Crăciun”, a spus Valeriu Iftime, potrivit Sport Total FM.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Bobi Verdeş, antrenor secund la FC Botoşani
FC Botoşani a anunţat, miercuri, că a ajuns la un acord cu Bobi Verdeş pentru numirea acestuia ca antrenor secund al echipei.
În vârstă de 42 de ani, Verdeş a făcut deja deplasarea în Antalya şi s-a alăturat antrenorului Flavius Stoican, cu care a mai colaborat în cariera sa, şi restului echipei tehnice.
Afla mai multe despre: flavius stoican, fc botosani