FC Botoşani a pierdut duelul cu Farul Constanţa, scor 0-2, pe teren propriu, în a 14-a etapă a Ligii 1.
FC Botoşani a pierdut duelul din a 14-a etapă a Ligii 1, împotriva Farului Constanţa, pe teren propriu, scor 0-2. Dussaut a deschis scorul cu un super gol, iar Adi Petre a asigurat victoria pe final de meci.
Cu scurt timp înaintea pauzei partidei, Marius Croitoru i-a scos de pe teren pe Papa şi Lupeta şi i-a introdus pe Florescu şi Sila.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Imediat echipa a început să arate mai periculos, însă constănţenii erau deja în avantaj şi au reuşit să ţină de acesta până la final de meci, când Adi Petre a reuşit să marcheze şi un al doilea gol.
Unul dintre fotbaliştii înlocuiţi înainte de pauză l-a şocat pe Valeriu Iftime. Patronul lui FC Botoşani a fost foarte dezamăgit de Lupeta şi l-a făcut praf pe atacantul trecut pe la FC Argeş.
Valeriu Iftime îşi face praf unul dintre jucători după înfrângerea cu Farul
”Lupeta mi s-a părut foarte, foarte în neregulă. Nu ştiu cum l-a văzut Marius fotbalist. Şi am tăcut pentru că... alţii l-au trimis de la Argeş, noi l-am luat.
Am crezut mult că poate, dar uite că mi se pare că nu are armele necersare. Nu are dotarea care trebuie pentru echipa noastră. O să mai facem curăţenie în iarnă”, a declarat Valeriu Iftime.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
După 14 etape, Botoşani ocupă poziţia a cincea în Liga 1, fiind la doar două puncte deasupra locurilor de play-out.
După un început foarte bun de sezon, devenind prima echipă care a învins-o pe CFR, după şapte victorii consecutive, moldovenii nu au mai convins în ultimele meciuri.
Şase meciuri fără victorie a însumat echipa lui Croitoru în ultimele şase partide, pierzând doar cu Farul şi cu Argeş, în cupă, la loviturile de departajare.
Afla mai multe despre: valeriu iftime, fc botoşani, jucie lupeta