You are here:

Valeriu Iftime, nemulţumit după ce meciul FC Botoşani - FCSB a fost amânat: "Nu ne-a întrebat nimeni"

Valeriu Iftime, nemulţumit după ce meciul FC Botoşani - FCSB a fost amânat: "Nu ne-a întrebat nimeni"

FCSB

Comentarii

Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoşani, a vorbit despre amânarea partidei echipei sale, de pe teren propriu, împotriva celor de la FCSB.

FCSB îşi continuă parcursul european în preliminariile UEFA Champions League. Campioana României a obţinut o remiză în partida tur împotriva celor de la Maccabi Tel Aviv.

Campioana României a cerut amânarea partidei din a patra etapă din Superliga, împotriva celor de la FC Botoşani. Această cerere a fost aprobată, iar partida va fi jucată la o altă dată.

Finanţatorul celor de la FC Botoşani, Valeriu Iftime, este nemulţumit în urma amânării partidei cu FCSB, în condiţiile în care spera ca partida programată iniţial pentru data de 3 august să atragă lumea pe "Municipalul" din Botoşani.

Valeriu Iftime: "Nu depinde de noi. Pierdem un spectacol sportiv"

"Nu ne-a întrebat nimeni, cum nu te întreabă la o asemenea chestiune. O dau pe interes… eu nu am ce să fac. Nu depinde de noi. Eu aş vrea să se joace acum. Asta e. Poate nu ne mai pun în decembrie. Era mai bine acum, era cald, sâmbătă seara, veneau oamenii. Pierdem un spectacol sportiv", a declarat Valeriu Iftime, conform btonline.ro

FC Botoşani a obţinut o victorie uriaşă pe terenul celor de la Farul Constanţa, în etapa a 3-a din Superliga. 1-0 a fost scorul partidei a cărui unic marcator a fost Ştefan Bodişteanu, fotbalistul transferat de Botoşani în această vară, chiar de la Farul Constanţa. Botoşănenii ocupă locul 10 în clasamentul Superligii, cu trei puncte după tot atâtea etape.

Afla mai multe despre: fc botosanifcsbsuperligavaleriu iftime 

viewscnt
Articole similare