Olanda a învins România, scor 3-0, şi s-a calificat în sferturile de finală de la EURO 2024.
Virgil van Dijk, declaraţii arogante după România - Olanda
Căpitanul olandezilor a jucat foarte bine, iar la finalul meciului a adoptat o atitudine extrem de arogantă. Fundaşul celor de la Liverpool a declarat că Olanda trebuia să înscrie şi mai multe goluri, având în vedere diferenţa de valoare existentă pe teren.
„Sunt fericit pentru că am jucat bine. Defensiv am fost solizi, nu le-am dat prea multe şanse. Ar fi trebuit să marcăm mai multe goluri, dar după o săptămână foarte turbulentă, în care s-au spus multe lucruri, a trebuit să demonstrăm. Cred că a mers bine. Cu siguranţă, mereu sunt lucruri de îmbunătăţit, dar putem să fim mândri de noi, de cum am reacţionat.
O văd în fiecare zi la antrenamente. Am mare încredere, doar că meciurile sunt diferite de antrenamente. Nu ştii la ce să te aştepţi. Suntem autocritici. Cu toţii ştiam că trebuie să jucăm mai bine. Toată lumea trebuie să îşi asume responsabilitatea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acum este timpul să ne recuperăm foarte rapid pentru un meci greu. Vom analiza adversarul bine şi ne vom reface bine pentru că asta este cel mai important. Se simte un pic ciudat că ar putea fi Austria din nou.
Cu siguranţă nu ar trebui să ne lăsăm surprinşi şi să învăţăm din meciul precedent, dacă este Austria din nou. Turcia este o ţară bună cu care Austria va avea un meci greu”, a declarat Virgil van Dijk, potrivit presei din Olanda.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: romania, olanda, virgil van dijk, euro