FCSB a spulberat-o pe RFS, scor 4-1, în primul meci din Europa League şi a urcat pe locul doi în clasament, fiind depăşită doar de Ajax Amsterdam.
Florin Lovin şi Basarab Panduru au urmărit partida de pe Arena Naţională şi au căzut de comun acord că Darius Olaru a fost cel mai bun om al meciului, deşi căpitanul campioanei României a practicat un joc slabă în prima repriză.
Cu toate acestea, nota lui Olaru a fost salvată de cele două goluri frumoase marcate în repriza secundă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Olaru, omul meciului pentru Lovin şi Panduru, dar experţii au tras un semnal de alarmă
Basarab Panduru este de părere că Darius Olaru ar fi putut părăsi terenul la pauza meciului, având în vedere prestaţia slabă din prima repriză, însă a rămas pe gazon din cauza contribuţiilor anterioare pe care le-a avut pentru FCSB.
”(n.r. Omul meciului) Îţi vine să spui Darius Olaru, deşi a fost absent în multe momente. Mie mi-a plăcut mult Tănase în repriza a doua. Pentru mine, al doilea jucător a fost Tănase, care a intrat bine”, a spus Florin Lovin.
”Da, dar dacă nu era Olaru, îl mai prindea pe teren repriza a doua? Dintre titulari este greu să găseşti pe cineva care să spui că a fost foarte bun”, a adăugat Panduru.
Pandi şi Lovin au fost exigenţi cu campionii României: ”Nota şapte pentru meciul cu RFS!”
”Aş da un şapte, pentru că în prima repriză au fost unele momente care nu mi-au plăcut”, a declarat Basarab Panduru.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Eu am spus că sunt multe momente în care FCSB este ieşită din joc, în care adversarii vin peste ei şi nu fac faţă. Şi eu tot aş acorda un şapte”, a concluzionat Lovin.
Afla mai multe despre: fcsb, europa league, panduru, lovin, rfs