Mihai Popa (22 de ani) are parte de ghinion. Portarul român s-a accidentat la antrenamentele celor de la AC Torino.
Veste grea pentru Mihai Popa la AC Torino. Anunţul oficial
Mihai Popa a suferit o accidentare în timpul unui antrenament al celor de la AC Torino, noua sa echipă de club.
Încă nu se ştie cu exactitate perioada în care portarul român va fi indisponibil, noi teste urmând să fie efectuate şi în viitorul apropiat.
Anunţul accidentării lui Mihai Popa a fost făcut chiar de clubul din Torino, pe reţelele de socializare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Mihai Popa, după un tackle la antrenament, a suferit o fractură a peretelui orbital. Noi teste instrumentale sunt aşteptate săptămâna viitoare”, au scris cei de la Torino, pe Twitter.
Mihai Popa, dopo un contrasto di gioco in allenamento, ha riportato la frattura della parete orbitaria.
— Torino Football Club (@TorinoFC_1906) September 14, 2023
Previsti nuovi accertamenti strumentali la prossima settimana. pic.twitter.com/4mZi0jqtob
În vârstă de 22 de ani, Mihai Popa a ajuns la AC Torino la începutul acestui sezon, liber de contract după despărţirea de FC Voluntari.
Portarul român încă nu a debutat la formaţia italiană, el fiind adus pentru a fi varianta de rezervă a lui Vanja Milinkovic-Savic.
Cotat la un milion de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com, Popa a adunat 38 de meciuri în tricoul ilfovenilor, în sezonul trecut.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Ultraşii de la „Uniţi Sub Tricolor” nu regretă ce s-a întâmplat în meciul cu Kosovo: ”O partidă întreruptă pentru nimic! Am asistat la un circ de prost gust”
- Gică Popescu a făcut calculele pentru calificarea României la EURO. Primul semnal de alarmă
- Jucătorul pe care MM Stoica nu l-ar mai convoca la naţionala României: ”Nu are niciun gol la seniori. E o problemă!” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: stranieri, mihai popa, ac torino