You are here:

Victor Piţurcă: ”Trebuia să joace la Milan titular meci de meci. A avut calităţi formidabile”. Ce fotbalist român nu şi-ar fi atins potenţialul maxim | EXCLUSIV

Victor Piţurcă: ”Trebuia să joace la Milan titular meci de meci. A avut calităţi formidabile”. Ce fotbalist român nu şi-ar fi atins potenţialul maxim | EXCLUSIVgalerie foto

Stranieri

Comentarii

Victor Piţurcă (67 de ani) este unul dintre cele mai importante nume din istoria fotbalului românesc şi a fost invitat în cadrul unei noi emisiuni marca Orange Sport. Fostul selecţioner al României a vorbit, printre altele, de Florin Răducioiu (54 de ani) şi cariera acestuia la AC Milan.

Victor Piţurcă a fost invitatul lui Dan Udrea în rubrica EuroCast 2024, o avancronică Orange Sport dedicată naţionalei României la turneul final de Campionat European din Germania. 

Pe parcursul acestui proiect, sunt invitaţi oameni care au făcut lucruri importante în ceea ce priveşte prezenţa României la ediţiile anterioare. Emisiunae poate fi urmărită, în exclusivitate, pe canalul nostru de YouTube.

Iar printre aceste personaje relevante este şi Victor Piţurcă, fostul selecţioner al României. Acesta a condus, printre altele, naţionala tricoloră la Europeanul din 2008, găzduit de Elveţia şi Austria.

Regretul lui Victor Piţurcă în legătură cu Florin Răduciou

Subiectele dezbătute în cadrul emisiunii au fost multe. Florin Răducioiu a fost unul dintre ele. Mai exact, perioada pe care fostul atacant din ”Generaţia de Aur” a avut-o la AC Milan.

Piţurcă a precizat faptul că Răducioiu avea nişte calităţi individuale ieşite din comun şi că putea să devină un jucător de bază în marea echipă a ”diavolului milanez” din anii 90. Cariera ”Marelui Blond” la AC Milan însumează 14 meciuri şi patru goluri.

Mai mult, fostul selecţioner l-a asemănat pe Răducioiu cu un alt fost mare atacant al lui Dinamo, Florea Dumitrache, unul dintre componeţii României la Mondialul din Mexic 1970.

”Răducioiu a avut nişte calităţi fotbalistice, de atacant, formidabile. L-aş asemăna cu Florea Dumitrache într-un fel. Dumitrache era totuşi mai tehnic, dar Răducioiu avea o viteză de reacţie în plus. Dar uite că nu a reuşit. 

La calităţile pe care le-a avut, el trebuia să joace la Milan titular meci de meci, fără vreun fel de problemă, dar nu ştiu ce s-a întâmplat. Nici el nu avea forţă”, a declarat Piţurcă, la EuroCast 2024, pentru Orange Sport.

Florin Răducioiu a evoluat la AC Milan în sezonul 1993-1994 şi a făcut parte din echipa care a luat UEFA Champions League în 1994. În acelaşi an, a devenit şi campion al Italei, dar şi câştigător al Cupei Italiei alături de ”diavolul milanez”.

La naţionala României, cifrele lui Răducioiu sunt 40 de meciuri şi 21 de goluri.

Afla mai multe despre: victor piturcaorange sportflorin raducioiuac milanserie a 

viewscnt
Articole similare