Adrian Mihalcea, antrenorul echipei Unirea Slobozia, a învins Rapidul, iar bucuria la golul 2 i-a provocat o ruptură serioasă.
Unirea Slobozia a răpus Rapidul pe teren propriu cu scorul de 2-1. Toma şi Diarra au marcat cele două goluri pentru gazde, iar pentru giuleşteni a punctat Hlistei.
Mihalcea a trăit meciul la intensitate maximă şi la golul 2 al partidei s-a bucurat extrem de tare încât s-a ales cu o ruptură serioasă.
Întrebat despre nefericitul eveniment, Mihalcea a mărturisit: „Bucuria golului doi, fiind neîncălzit, mi-a provocat o ruptură.. n-am avut timp să mă încălzesc, dar la cât mai multe rupturi că eu m-am retras din viaţa de fotbalist şi chiar nu mă intereseaza”.
Victoria neaşteptată a echipei sale o urcă pe Slobozia pe locul 17 în clasament, cu 16 puncte.
„Noi cred că am fost dezavantajată echipă de retragerea celor de la Turris şi orice punct contează. M-aş fi mulţumit şi cu un punct contra unei echipe foarte mature, o echipă bună. Sunt fericit că am analizat foarte bine totul, am pregătit jocul foarte bine, peste toate astea, jucătorii au avut inimă azi şi felicitări lor. Ne-am câştigat punctele acasă, trebuie să acumulăm în cont puncte pentru a ne atinge obiectivul. Situaţia noastră nu e bună, dar gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat fără cele 3 puncte. Lucrăm în continuare, sperăm să legăm jocurile, rezult bune şi atunci vom ieşi din această zonă. Sărbătorim cu apă că de mâine ne apucăm de treabă pentru meciul de sâmbătă, un meci care este extraordinar de important”, a declarat antrenorul echipei din Slobozia.
- 6 ani a jucat Adrian Mihalcea la Dinamo
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adrian mihalcea ruptura, unirea slobozia, rapid