You are here:

VIDEO | 600 de sportivi fac spectacol în Bucureşti în cadrul celei mai mari competiţii de karate full-contact

VIDEO | 600 de sportivi fac spectacol în Bucureşti în cadrul celei mai mari competiţii de karate full-contact

Alte sporturi

Comentarii

În acest weekend, în capitală are loc a şasea ediţie a turneului Romanian Kyokushin Open, cea mai importantă competiţie de karate full-contact organizată în ţara noastră.

Preşedintele Federaţiei de profil din România, Gruia Docan, a anunţat că la această ediţie vor participa 600 de sportivi din 6 ţări. România va trimite sportivi de la 36 de cluburi.

”O noutate este faptul că am scris istorie. În istoria României nu a mai fost niciodată o competiţie cu o asemenea participare de kyokushin, 600 de sportivi din 6 ţări şi 43 de cluburi. Aş putea spune că sunt foarte mândru de acest lucru. De la începutul acestui proiect mi-am dorit foarte mult să promovăm România şi afară, Kyokushin-ul din România mai bine zis, şi mă bucur că de la an la an numărul ţărilor a crescut, participarea a crescut şi din rândul practicanţilor din România şi din rândul celor din străinătate”, a declarat Gruia Docan, înainte de startul competiţiei. 

Rusia, Spania, Ucraina, Suedia şi Republica Moldova sunt celelalte ţări care au trimis concurenţi atât în competiţia de Kata, cât şi în cea de Kumite. 

”Acest stil de arte marţiale, karate kyokushin, nu vreau sa fiu nici subiectiv, pentru că eu practic acest lucru, dar este un stil care te dezvoltă în primul rând foarte mult personal, ca individ, iţi creează o stare psihică, fizică şi emoţională foarte bună şi te învaţă să treci peste foarte multe încercări, greutăţi, aş spune, datorită antrenamentului pe care-l facem şi competiţiilor care sunt”, a fost concluzia preşedintelui Docan.

Afla mai multe despre: romanian kyokushin open 

viewscnt
Articole similare