You are here:

VIDEO | A semnat pe patru ani cu AC Milan! Jucătorul cu meciuri în naţionala României bifează transferul carierei

VIDEO | A semnat pe patru ani cu AC Milan! Jucătorul cu meciuri în naţionala României bifează transferul cariereigalerie foto

Acum

Comentarii

Matteo Duţu (18 ani) poate reprezenta o soluţie de viitor pentru apărarea naţionalei de seniori a României. Tânărul apărător, cu prestaţii excelente în sezonul trecut pentru formaţia Primavera a lui Lazio, a semnat un contract valabil pe patru ani cu AC Milan.

Matteo Duţu are 18 şi evoluează pe postul de fundaş central. Înălţimea de 1.92m şi calităţile sale fizice îl recomandă pentru această poziţie, aspecte care l-au şi evidenţiat la echipa Primavera a lui Lazio. 

Duţu s-a născut la Roma, în 2005, şi are dublă cetăţenie: română şi italiană. A fost deja convocat la naţionala U19 a României, pentru care a bifat patru meciuri

Viitorul sună bine! Ce au scris italienii despre Matteo Duţu, noul jucător al lui AC Milan

”Matteo Duţu e un fundaş italiano-român născut în 2005, sosit de la Lazio. Un fundaş central robust, cu un joc bun de picior, Duţu va semna un contract pe patru ani cu Milan.

Sezonul trecut, Matteo Dutu s-a confruntat cu Milan Primavera, echipă antrenată de Ignazio Abate, care este acum noul antrenor al Ternanei. Încă de la început, jucătorul născut în 2005 l-a impresionat pe Enzo Vergine (n.r.- managerul academiei lui AC Milan) prin eleganţa şi versatilitatea sa în centrul apărării şi nu întâmplător Milan a decis să se bazeze pe el pentru a-şi completa linia defensivă centrală pentru sezonul următor.

Anul trecut, Duţu a fost unul dintre pilonii Lazio Primavera sub antrenorul Sanderra, iar cifrele nu pot decât să confirme acest lucru.

Fundaşul în vârstă de 18 ani a strâns în total 35 de apariţii şi a marcat un gol cu ​​tricoul 'bianconceleştilor', în campionatul Primavera 1 şi Coppa Italia, însumând 3092 de minute”, a scris milanreports.com.

Cel mai probabil, Duţu va evolua pentru Milan Futuro, ”satelitul” rossonerilor, ce a promovat în Serie C. Matteo va fi coechipier cu Andrei Coubiş, un alt fundaş român, ce vine după o accidentare cumplită suferită la genunchi în vara anului trecut.

 

 

Afla mai multe despre: ac milanserie alazio 

viewscnt
Articole similare