CSM Bucureşti îi întâlneşte pe portughezi în returul finalei Cupei Challenge după ce în prima manşă scorul a fost egal, 22-22.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Chike Onyejekwe: "E perfect! Sentimentul cel mai plăcut e când câştigi. Pot să spun că acesta e cel mai plăcut din punctul meu de vedere. Nu e o întrecere între noi. Fiecare îşi doreşte să scoată maximumul din obiectivele pe care le are şi noi ne bucurăm că l-am îndeplinit astăzi. Finalul a fost spectaculos, dar ne-am remobilizat, am făcut un meci frumos şi am oferit publicului spectator o finală frumoasă.
E important orice trofeu, ne bucurăm că l-am îndeplinit pe acesta prima dată şi ne dorim să scoatem maxim din campionat, adică locul 3. Şi în primul meci din Portugalia au încercat cu o apărare mai avansată, dar se pare că ei au vrut să ne surprindă. Noi ştim să jucăm contra unei astfel de apărări şi am dovedit-o".
- Paulo Pereira: "Acest trofeu înseamnă foarte mult pentru că acesta a fost obiectivul nostru principal în acest sezon, ştiam că nu suntem pregătiţi să câştigăm campionatul şi cupa, e foarte dificil.
Pentru mine, ca antrenor, acest an a fost un an foarte bun pentru că m-am calificat cu Portugalia după 13 de ani la Campionatul European, învingând Franţa, iar cu CSM a fost primul trofeu internaţional, pentru mine e foarte bine, ca şi pentru club".
- Ionuţ Ramba: "Nu este ca un campionat, este o cupă europeană, este un sentiment foarte plăcut să câştigi o cupă europeană, mai ales în faţa propriilor suporteri.
Pe plan local ne doream campionatul, cel puţin finala, am fost angrenaţi pe trei fronturi, din cupă am ieşit destul de repede, ne-a fost destul de greu, am jucat numai în deplasare. În campionat am pierdut fix în ultimele două etape, a depins totul de noi ca să mergem într-o grupă mai accesibilă, cu mai multe puncte şi cu şanse mult mai mari pentru finală. E un regret că n-am ajuns în marea finală, ne-a rămas finala mică, ne dorim să mergem la Turda să câştigăm şi să luăm bronzul anul acesta. E destul de dificil pentru că ne-am menajat pentru această finală.
Astăzi s-a făcut diferenţa în apărare. Ca şi în meciul tur, am avut un deficit de 5 goluri, am revenit pe final şi am terminat la egalitate. Sunt o echipă bună, cu jucători foarte buni 1 la 1 şi în orice moment pot face diferenţa. S-a văzut şi azi. E o finală şi trebuia abordată până la final. Ne bucurăm că a ieşit bine şi am câştigat cupa aceasta neînfrânţi.
Nu ştiu dacă le-am răzbunat pe fete, pe plan local amândouă echipele au avut de pierdut, dar pe plan internaţional am salvat onoarea clubului".
CSM Bucureşti s-a calificat în finala Challenge Cup, după 26-24 şi 25-20 cu HC Neva, iar Madeira Andebol SAD a avut 27-22 şi 30-22 cu AEK Atena.
În semifinale, CSM Bucureşti a ajuns după 25-19 şi 29-23 cu formaţia bosniacă RK Borac.
În 2018, Challenge Cup a fost câştigată de formaţia Potaissa Turda, după finala cu AEK Atena.
Trofeul cucerit de CSM Bucureşti este singurul din handbalul românesc în sezonul 2018-2019.
România adună în Challenge Cup la masculin al şaptelea trofeu, după UCM Reşiţa (3), HC Odorhei (2) şi Potaissa Turda (1).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
FINAL | CSM Bucureşti - Madeira 26 - 20
Nu vezi Telekom Sport 1 şi 2? Ia-ţi pachetul PLUS de aici
CSM Bucureşti poate reuşi o premieră în acest sezon. După 12 ani de la înfiinţarea clubului secţia de handbal masculin poate cuceri primul trofeu european. Dacă fetele au luat Liga Campionilor în urmă cu trei ani acum este rândul băieţilor să se bată pentru câştigarea Challenge Cup. O competiţie în care de-a lungul timpului România se poate lăuda cu şase succese. UCM Reşiţa este recordmena victoriilor cu trei trofee consecutive cucerite. Şi portughezii au un palmares de invidiat în Challenge Cup.
LIVE VIDEO | CSM Bucureşti - Madeira, sâmbătă, 14:30, Telekom Sport 4
În ultimii 10 ani au fost învingători de trei ori. Madeira este însă la prima finală la fel ca şi CSM Bucureşti. Trupa din capitala României este neînvinsă până acum şi a trecut de Dukla Praga, Borac şi Neva pentru a ajunge în ultimul act. Manşa decisivă se joacă în sala Dinamo după ce în tur pe final de meci, CSM Bucureşti a smuls o remiză.
Afla mai multe despre: madeira, csm bucureşti, challenge cup, trofeu, finală, sala dinamo