Naţionala României de tineret îşi va afla astăzi adversarele din grupa de la Euro 2019. Însă, înainte de tragerea la sorţi din Italia, Ianis Hagi a vorbit despre cele mai importante momente din preliminarii pentru turneul final de anul viitor.
România U21 a obţinut victorii pe linie în ultimele patru meciuri jucate în campania de calificare pentru Europeanul din 2019. Partida care a încheiat preliminariile a fost cea de pe propriul teren, câştigată cu 3-0, în faţa reprezentativei din Liechtenstein. Tricolorii aveau nevoie de cel puţin un punct pentru a merge la Euro.
"Am simţit că suntem calificaţi abia la pauza meciului cu Liechtenstein. Toată lumea vorbea că va fi un meci foarte uşor, dar ştiam că ne aşteaptă un meci cu o echipă care se va apăra, stadionul era plin şi mi-era teamă să nu prindem o zi proastă şi să nu reuşim să marcăm. Când nu reuşeşti să marchezi repede, intri în criză. Dar, când am văzut la pauză că avem 3-0, am zis că nu mai putem pierde şi că suntem calificaţi" , a declarat Ianis Hagi pentru eusunt12.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, romania, euro 2019, campionatul european