Antrenorul lui Alaves, Luis Garcia Plaza (51 ani), a devenit viral după ce a reacţionat extrem de nervos la golul primit de echipa sa în finalul partidei cu Real Madrid.
Deportivo Alaves a fost învinsă, pe teren propriu, de Real Madrid, scor 0-1, într-un meci din etapa a 18-a din La Liga.
Madrilenii au rămas în zece din minutul 54, când a fost eliminat Nacho, pentru un fault asupra lui Samu Omorodion.
Totuşi, chiar şi în inferioritate numerică, tot Realul a fost cea care a câştigat. Lucas Vazquez a marcat în minutul 90+2, cu o lovitură de cap la cornerul executat de Toni Kroos.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Iar antrenorul lui Alaves, Luis Garcia Plaza, şi-a ieşti din minţi de-a dreptul, la marginea terenului. Acesta a avut o reacţie extrem de nervoasă, ce a devenit virală în mediul online.
Antrenorul de 51 de ani a început să lovească tot ce i-a apărut în cale, trântind lada frigorifică de nervi, însă nu s-a oprit acolo. A mers către unul dintre jucătorii săi, pe care i-a zdruncinat serios, iar apoi a început să îşi smulgă geaca de pe el, izbind-o şi pe ea la pământ.
Ieşirea furioasă a tehnicianului a continuat, acesta trântindu-şi şi căciula din cap. Ulterior, Luis Garcia Plaza s-a aşezat pe banca tehnică şi a început să se agite furios pe ea, ţipând.
Fair to say Deportivo Alaves’ coach didn’t take Lucas Vazquez’s goal well…
— CentreGoals. (@centregoals) December 21, 2023
pic.twitter.com/Vo1fBF3WMg
Ianis Hagi a fost rezervă şi a jucat din minutul 59. Nu s-a remarcat cu mai nimic, având o evoluţie ştearsă. Mai mult, a reuşit ”performanţa” de a trimite o centrare prin spatele porţii adverse. Noroc că la această fază, antrenorul lui Alaves a fost mai rezervat în reacţii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alaves, ianis hagi, luis garcia plaza, real madrid, la liga, stranieri