Mihai Răduţ a fost titular în victoria celor de la Astra Giurgiu, de pe teren propriu, împotriva celor de la FCSB, dar la final le-a căutat scuze adversarilor săi din această seară.
Fotbalistul în vârstă de 29 de ani a jucat timp de patru ani pentru FCSB şi, chiar dacă a fost aproape şi de Dinamo în urmă cu doar câteva luni, mijlocaşul nu a uitat perioada petrecută la echipa "roş-albastră".
"E o echipă total schimbată de când am plecat, mulţi jucători tineri. Într-adevăr, nu trec printr-un moment bun, dar nu este uşor, ţinând cont că joacă pe două fronturi, încep cu primul tur preliminar din cupele europene... nu este uşor. Plus situaţia care este la club, pe care o ştie toată lumea, nu are rost să o comentez, atârnă la fel de greu asupra jucătorilor. Este o presiune în plus şi inutilă pentru ei. Ar trebui să fie concentraţi la fotbal, să îşi demonstreze calităţile şi nimic mai mult", a declarat la flash interviu Mihai Răduţ.
Cât despre propria echipă, Răduţ a dezvăluit că vrea să se califice în play-off, dar şi că îl aşteaptă cât mai repede pe Gabriel Tamaş: "Ăsta este obiectivul. Suntem deocamdată la începutul campionatului, încă suntem o echipă nouă, jucători care vin pe parcurs. Pe Gabi îl aşteptăm să fie valid din punct de vedere al actelor, după aceea să ne omogenizăm, să venim toţi la acelaşi nivel cu pregătirea şi cred că vom arăta destul de bine".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.